
Un târgoviștean a fost Garda de Corp al unuia dintre cei mai valoroși fotbaliști din lume, britanicul Steven Gerrard, ex – jucător exponențial pentru FC Liverpool și Naționala Angliei! Este vorba despre Daniel Lupașc, actual consultant și antreprenor sportiv, care a povestit, în exclusivitate la Riposta pe Net, împrejurările în care a ajuns să fie Bodyguard – ul lui Stevie G.
“Firma pentru care lucram eu aparținea unui tip al cărui tată fusese șeful pazei jucătorilor la tragedia de pe stadionul Heysel din Bruxelles! Acolo se dau afacerile astea din tată în fiu, tatăl sau s-a retras și a preluat fiul lui paza jucătorilor și a clubului. După aproape 9 luni de zile de lucrat pentru el, vine într-o zi și–mi spune du-te acasă și schimbă-te și ia-ți ceva care să nu atragă atenția și hai cu mine. Am zis ; OK! M-am dus acasă, m-am schimbat și nu mi-a spus unde mergem. Am intrat pe o poartă și era locuința lui Steven Gerrard. Am avut foarte multe întâlniri cu el, când era acasă sau când se plimba în timpul liber, eu și cu încă un tip din Liverpool eram agenții lui de pază. Am ieșit de câteva ori cu el în cluburi, era un tip OK, foarte sociabil. Atunci am înțeles și eu ce înseamnă să fii persoană publică de acel nivel! Toată lumea vrea ceva de la tine! Și-atunci era normal să ne spună să-i ținem deoparte sau lăsați-i. Acum este antrenor la Glasgow Rangers și multă lume spune că va fi noul antrenor al lui FC Liverpool, după ce Jurgen Kloop va pleca, la anul, la Real Madrid”, ne-a mărturisit Daniel Lupașc – consultant și antreprenor sportiv, în Studioul Riposta pe Net din Târgoviște.
Steven George Gerrard este un jucător englez de fotbal retras din activitate, actual antrenor al echipei scoțiene Glasgow Rangers. A fost unul dintre cei mai valoroși mijlocași din lume, versatil, cunoscut pentru șuturile sale de la distanță și pentru pasele reușite.
Leave a Reply