September 26, 2021
News Ticker

ITM Dâmbovița! Măsuri prioritare pentru angajatori, anti – Covid – 19!

În contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de persoane infectate, în fiecare zi, cu noul Coronavirus, în județul Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă le reamintește angajatorilor dâmbovițeni care sunt măsurile prioritare care se impun, pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii COVID-19 la locurile de muncă, conform prevederilor HG293/10.03.2021, coroborată cu Legea 55/2020:

-informaţi şi instruiţi lucrătorii cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, pe baza recomandărilor autorităţilor competente;

-acordaţi, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare (săpun, prosoape hârtie, dezinfectanţi), care să prevină răspândirea infecției cu noul Coronavirus și asiguraţi echipamente individuale de protecţie (măști de protecţie, mănuși de protecție). Verificaţi corecta utilizare a acestora și, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie, acordaţi echipamente individuale noi de protecţie;

-asigurați efectuarea triajului epidemiologic, prin măsurarea temperaturii și urmărirea stării de sănătate a lucrătorilor și asiguraţi controlul medical periodic al lucrătorilor;

-asigurați efectuarea triajului epidemiologic al tuturor celor ce intră în incinta unității;

-stabiliţi măsuri igienico-sanitare, cu consultarea medicilor de medicina muncii și instruiţi lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte, conform recomandărilor autorităţilor din domeniul sănătăţii;

– reduceţi la minim posibil deplasările lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă și limitaţi reuniunile de lucru pe cât de mult posibil, iar dacă acestea sunt absolut necesare, luaţi toate măsurile de prevenire şi protecţie (ședinţe în sistem video conferință, asigurarea distanţei de siguranţă între participanţi);

Reamintim că angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă (Legea nr. 319/2006, actualizată).

Lucrătorii au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu SARS-CoV-2 şi să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acţiunile/omisiunile lor.

Pentru recomandări și informaţii, privind noul Coronavirus apelaţi TELVERDE 0800.800.358 și doar în caz de urgenţă apelaţi 112!

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1