Mai sunt și firme private care fac profit în pofida pandemiei! Este vorba despre Firma CICOM din Târgoviște, specializată pe producție de înghețată, cu exporturi substanțiale pe piața europeană, care a realizat, anul trecut, profit de 17% și care are 30 de posturi disponibile, cu salarii extrem de atractive și condiții ideale de muncă.
“Ce facem noi cu Economia României?! Eu pot să spun cu foarte mare mândrie că, în anul pandemiei, societatea pe care o administrez a avut o creștere economică de 17%, în contextul în care majoritatea firmelor s-au închis ori au avut diminuări de profit. Firma CICOM a avut o creștere economică de 17%, stăm bine, ca și contracte, și anul acesta și preconizăm că o să avem și în viitor o evoluție foarte, foarte bună. Este o încununare a muncii noastre, a întregii echipe pe care o am la nivelul societății pe care o administrez. Suntem în Top 3 la nivel național, dar, în relația cu retailer-ii suntem primii pe țară, ca și firmă cu capital autohton. Vorbim de producătorii care vin de pe piața europeană, dar, ca producție autohtonă în relația cu retailer-ii, suntem pe primul loc. Și la nivel internațional, la nivelul Europei, am fost testați de mai multe țări, în ceea ce privește produsele pe care le facem. Am avut export în Polonia, am avut export în Ungaria, anul acesta vom avea export în Serbia, Bulgaria, Slovacia. În ceea ce privește forță de muncă, firma pe care o administrez chiar are nevoie de 30 de angajați, plătiți cu salarii foarte bune și care ar beneficia de condiții excelente de muncă. Deci, nu găsesc oameni care să muncească și să câștige foarte bine”, ne-a mărturisit Cornel Coman – administratorul Firmei CICOM din Târgoviște.
Leave a Reply