Evoluții și rezultate foarte bune pentru atletele Clubului Sportiv Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Național Indoor pentru juniori 3 (U16), găzduit de Sala de Atletism din Bacău, la sfârșitul acestei săptămâni. Sportivele clubului nostru au încheiat competiția cu fruntea sus și au reușit să urce de trei ori pe podiumul de premiere.
Ana Maria Balache s-a evidențiat din plin la întrecerea din orașul lui Bacovia, reușind să cucerească două medalii. În proba de 400 de metri, la startul căreia s-au aflat 32 de concurente, atleta clubului nostru a devenit vicecampioană a României, după ce acele ceasului s-au oprit la 61.06. Pentru a intra în posesia argintului, Ana Maria a tras din greu pe durata întregii curse. În schimb, în proba de 60 de metri, promițătoarea atletă a obținut medalia de bronz.
O altă atletă a Clubului Sportiv care a urcat pe podium la Naționalele Indoor de juniori 3 a fost Andreea Dinu. În cursa de 400 metri, sportiva noastră a obținut medalia de bronz, după o evoluție mai mult decât bună. Timpul său la finalul cursei a fost 61.81.
“Ne-am pregătit foarte bine pentru acest Campionat Național. Fetele s-au comportat excelent, iar rezultatele au fost pe măsură. Înaintea competiției vizam să urcăm măcar o dată de podium. Și pentru noi a fost o surpriză câștigarea a trei medalii. Ținând seama de rezultatele înregistrate la Bacău, putem spune că ne-am îndeplinit obiectivele la aceste Naționale.
Ambele medaliate sunt două speranțe ale atletismului dâmbovițean care vor avea multe de spus în următorii ani. Le felicit pentru evoluții, rezultate și munca depusă în ultima perioadă. De asemenea, țin să mulțumesc și conducerii clubului care ne-a susținut și încurajat tot timpul”, ne-a declarat Desdemona Banu Ionescu, antrenorul celor două sportive medaliate la Bacău.
Sursa- cstargoviste.ro
Leave a Reply