
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19
La data de 3 martie, peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de polițiști locali și jandarmi au acționat, în principal, în zonele aglomerate de pe raza județului (piețe, târguri, centre comerciale, unități de alimentație publică), dar și în trafic, pentru a verifica respectarea măsurilor sanitare și pentru a preveni săvârșirea unor fapte antisociale.
În cadrul celor 38 de acțiuni punctuale organizate pe parcursul zilei de ieri, forțele de ordine au verificat 330 de obiective/ locații de interes, au legitimat peste 2.600 de persoane și au verificat aproximativ 320 de autovehicule destinate transportului de persoane.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei, forțele de ordine reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în contextul actual.
Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!
De asemenea, vă reamintim de TEL VERDE – 0800800165, număr la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Leave a Reply