Pentru a opri informațiile false care, de câteva zile, circulă pe anumite platforme de socializare, vin cu următoarea precizare:
Turnul Chindiei NU va avea acoperiș și nici NU va fi placat cu polistiren sau orice alt tip de izolație.
În momentul de față, emblema municipiului Târgovişte și a județului, la fel ca și alte monumente din Curtea Domnească, se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, însă FĂRĂ A SE MODIFICA IMAGINEA ȘI STRUCTURA OBIECTIVELOR.
Schelele sunt montate doar în faza de execuție a lucrărilor, acestea fiind necesare pentru accesul constructorilor la zonele care vor suferi intervenții, iar acoperișul ridicat pe Turn are rolul de a proteja lucrările de precipitații, urmând a fi desființat la finalizarea proiectului. Mai mult decât atât, pentru a evita evenimentele nefericite și pentru protecția turiștilor, între canelurile platformei de pe acoperișul Turnului Chindiei, se vor monta balustrade de sticlă. De asemenea, pentru a pune în valoare arhitectura Turnului, se va realiza un mic spațiu de belvedere care va reînvia o mică parte a accesului din Turnul Chindiei către Palatul Domnesc.
Țin să precizez că valoarea lucrărilor este de 19.626.845,70 lei, banii europeni nerambursabili sunt în proporție de 85%, iar monumentele care sunt incluse în acest plan de reabilitare sunt următoarele: Ruinele Bisericii Paraclis, Biserica „Sf. Vineri”- Domnească Mică, Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” și Turnul Chindiei.
Corneliu Ștefan – Președintele Consiliului Județean Dâmbovița
Leave a Reply