Judokanul Gabriel Pleșa a început perfect acest an! Sportivul clubului nostru a devenit campion al României, după ce a avut parte de e evoluție excelentă la Campionatul Național U18, desfășurat la Poiana Brașov, în perioada 18-20 februarie.
Judocanul antrenat de Ilie Torcică a obținut medalia de aur în limitele categoriei 66 de kilograme. Sportivul nostru a intrat în posesia celei mai strălucitoare medalii după ce l-a răpus în finală pe Eduard Florin Molea, de la CSM Onești, cu scorul de 10-0.
Până la meciul din ultimul act, Gabriel Pleșa a trecut de Hunor Mihaly (CSȘ Miecurea Ciuc – semifinale), Ionuț Alexandru Petrescu (LPS “Mircea Eliade” București – sferturi), Roland Deak (Sport Club Miercurea Ciuc – turul 2) și de Ilie George, în primul tur.
Daniel Niculae, medaliat cu bronz
Tot la Naționalele U18, un alt sportiv de la CS Târgoviște, care a urcat pe podium a fost Daniel Niculae. La capătul unei evoluții bune, judocanul clubului nostru a obținut medalia de bronz, la categoria 90 de kilograme. În lupta pentru bronz, Daniel l-a depășit, pe suprafața de tatami, pe Alexandru Coromelcia (CSM Onești), cu 10-0.
În schimb, la aceeași competiție, Iulian Negoescu a terminat pe locul 5, la +90 de kilograme. La această categorie, sportivul nostru a fost ciupit de arbitri în meciul din semifinale, susținut în fața piteșteanului Darius Georgescu.
De asemenea, Daria Ghinescu (cat. +70 kg) s-a clasat pe locul 7.
“Am avut parte de rezultate foarte bune la primul concurs oficial din acest an. Am încheiat Naționalele U18 cu un titlu de campion și o medalie de bronz. Dacă nu am fi fost ciupiți de arbitri, la meciul lui Iulian Negoescu din semifinale, cred că mai puteam obține o medalie. Mă bucură rezultatele obținute și îi felicit pe sportivi pentru efortul depus la competiția de la Poiana Brașov. Putem spune că am încheiat Naționalele U18 cu fruntea sus”, ne-a declarat Ilie Torcică, antrenorul secției de judo de la Clubul Sportiv Târgoviște.
Sursa- cstargoviste.ro
Leave a Reply