September 18, 2021
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Informarea populației în context epidemiologic, o prioritate!

Jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19.

În perioada 1 – 7 februarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, centre comerciale şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară. De asemenea, au continuat și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23:00.

Au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în special nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, precum și circulația unor persoane în intervalul orar 23:00 – 05:00.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1