September 26, 2021
News Ticker

Campanie DSP Dâmbovița! Sănătatea reproducerii – Tu decizi ce este mai bine pentru tine!

În luna februarie, Ministerul Sănătății, prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății finanțează și organizează campania  “Sănătatea reproducerii – tu decizi ce este mai bine pentru tine!”, campanie  care aduce în atenția publică problematica  sănătății reproducerii pentru adolescenți și femeile gravide și are ca obiectiv creșterea nivelului de informare al acestora despre : contracepție, importanța planificării familiale, sănătatea în perioada sarcinii, avorturile și complicațiile acestora, bolile cu transmitere sexuală, mortalitatea maternă.

Sănătatea reproducerii este definită ca fiind o bună stare fizică, mentală și sociala,  nu doar absența bolii sau a infirmității, în toate aspectele referitoare la sistemul reproducător. Ea se referă la faptul că oamenii sunt capabili să aibă o viață sexuală satisfăcătoare, sigură și că au capacitatea de a se reproduce și libertatea de a decide cu privire la viața lor sexuală.

În perioada 2009-2018, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul nașterilor înregistrate la adolescente. Pe măsura trecerii de la copilărie la vârsta adultă, adolescenții și adolescentele suferă o serie de schimbări fizice, emoționale și sociale, de cele mai multe ori fiind nepregătiți pentru aceste schimbări. Sarcinile timpurii în rândul adolescentelor au consecințe majore asupra sănătății pentru mamele adolescente și copiii lor.

În România, în anul 2018:

  • 42% din nașterile înregistrate la fete de 10-14 ani în EU, erau în România.
  • 1 din 2 născuți vii la adolescente 10-14 ani din Europa, se regăsește în România.
  • 1 din 5 născuți vii la adolescente 15-19 ani din Europa, se regăsește în România.

Femeile gravide care sunt mai în vârstă, supraponderale și au afecțiuni medicale preexistente, cum ar fi hipertensiunea și diabetul zaharat, par să aibă un risc crescut de a dezvolta  o formă severă de COVID-19 . Prin urmare, este important să ia măsuri de precauție pentru a se proteja împotriva COVID-19 și să raporteze posibilele simptome (inclusiv febră, tuse sau dificultăți de respirație) furnizorului lor de asistență medicală.

 

Mesaje pentru adolescenti:

  • Adolescenții au dreptul de a lua decizii legate de sănătatea lor și de a solicita servicii care susțin aceste drepturi, inclusiv sănătatea și drepturile sexuale și reproductive;
  • Ignoranța, stânjenirea și dezinformarea împiedică adolescenții să preia controlul asupra sănătății lor;
  • Tinerii au libertatea de a se informa despre alegerile și comportamentele prin care relațiile sexuale sunt mai sigure, pentru a reduce riscul de infectii cu transmitere sexuala;
  • Informează-te despre sănătatea reproducerii din surse de încredere !
  • Apelează la serviciile de consiliere, planificare familială, testare pentru infecții cu transmitere sexuală (ITS), inclusiv HIV, sănătatea maternă și a copilului și îngrijire post-avort, din localitatea ta !
  • Unica metodă contraceptivă care vă protejează atât de sarcinile nedorite cât și de bolile cu transmitere sexuală este prezervativul!

 

Mesaje pentru gravide:

  • Ai grijă de sănătatea ta încă dinainte de a rămâne însărcinată !
  • Asigură o bună stare de sănătate atât ție cât și copilului tău pe toată perioada sarcinii!
  • Adoptă o dietă echilibrată și adecvată perioadei de sarcină!
  • Renunță complet la fumat și consum de alcool sau droguri!
  • Redu consumul de cofeină pe parcursul evoluției sarcinii!
  • Fii activă fizic pe tot parcursul sarcinii, asigurând cel puțin 30 de minute de exerciții moderate zilnic!
  • Monitorizează constant greutatea corporală!
  • Consultă periodic medicul !

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1