La data de 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile organizate pentru siguranța comunității.
Aceștia au fost solicitați să intervină la 32 de evenimente, dintre care 15 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, iar ca urmare a intervențiilor, polițiștii au început cercetări cu privire la 21 de posibile infracțiuni sesizate.
Totodată, pentru prevenirea accidentelor grave și încurajarea unei conduite preventive la volan, pe raza întregului județ, polițiștii de la rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere.
Polițiștii de la rutieră au utilizat 9 aparate pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, iar pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare
În cadrul controalelor din trafic, polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție prin controlul a 309 mijloace de transport persoane, dintre care 102 autovehicule destinate transportului public în comun.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni, alături de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat 41 de acțiuni punctuale de control, scopul acestora fiind acela de a proteja sănătatea cetățenilor.
Leave a Reply