Orbi și… orbi. Vindecarea nevederii – cale spre mai bine pentru noi toți!
Evenimentul biblic al vindecării orbului din Ierihon ne arată că pentru a te vindeca ai nevoie de voință, de credință, de recunoașterea neputinței și a bolii, precum și de dorința sinceră de schimbare. Oare nu acestea ne lipsesc pentru a schimba din temelii lumea noastră și a ne vindeca de orbire și de nevederea dreptei realități? Cu siguranță!
Unul din marile daruri ale vieții noastre este acela de a putea să ne bucurăm de frumusețea creației lui Dumnezeu prin intermediul vederii. Minunata înțelepciune a Creatorului ne-a oferit posibilitatea de a relaționa cu lumea și cu aproapele, cu ceea ce El ne-a oferit ca scară spre cerul luminii pururi neînserate. A vedea este, însă, nu doar o nevoie concretă de viață cotidiană, ci și de înțelegere a existenței noastre, fiindcă a vedea înseamnă și a înțelege realitatea așa cum trebuie, corect și adecvat.
Iar, aici, din nefericire sunt mulți semeni de-ai noștri care sunt bolnavi de exagerare sau de falsitate, de minciună sau de înșelare, ori de alte boli ale sufletului care le întunecă dreapta vedere. Pe scena publică, adesea, chiorul devine stăpân în țara orbilor pentru că au vederea bolnavă și cei ce ajung sus, dar și cei permit unor oameni suferinzi de vedere defectuoasă să devină călăuzitori ai Cetății. Din orbirea lor, din întunericul ce-i chinuie, revarsă în afara lor, făcând deșert în jur.
Boala nevederii este cumplită, dar groaznică este neputința neînțelegerii realității ori a deformării ei. Suferă din aceasta oameni și comunități, proiecte și aspirații. Iar soluția este una singură: ori se vindecă ei, ori ce-i ce îi sprijină, ori toți, sau ne înțelepțește, la vremea potrivită, Bunul Dumnezeu și ne dă darul discernământului, pentru a-i trimite pe aceștia acolo unde le e locul, la vindecare.
Ambientul nostru public suferă adesea de lipsă de viziune, de neglijarea binelui comun, de îngroparea unor proiecte esențiale pentru comunitate și de lipsa de preocupare reală pentru ceea ce este cu adevărat necesar.
Avem nevoie de curaj ca atunci când întâlnim orbi să-i călăuzim spre vindecare!
Adesea, m-a învrednicit Domnul să o fac și o voi mai face, cu speranța că voi reuși, chiar dacă nu toți s-au învrednicit de vindecare.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ionuț Ghibanu – Vuxar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Leave a Reply