January 17, 2021
News Ticker

Ionuț Ghibanu, Președinte Crucea Roșie Dâmbovița! Da, m-am vaccinat!

DA! M-AM VACCINAT! În calitate de președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, Filiala Dâmbovița, am avut dreptul legal de a mă vaccina și nu am ezitat!

Așa cum știm, s-au depus eforturi deosebite pentru ca într-un termen atât de scurt să apară un vaccin care să ne readucă la viața normală de dinainte de pandemia cu noul coronavirus.

Astăzi, sunt păreri diferite cu privire la vaccinare, unii fiind pro și alții contra. De aceea, cred că fiecare trebuie să ia decizia de a se vaccina sau nu, conform propriilor convingeri bazate pe informațiile primite din partea celor care sunt autorizați să le dea, deci, doar din surse sigure, pentru a nu cădea victime dezinformărilor.

Eu am citit cu multă atenție broșura intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură!” primită prin intermediul Patriarhiei Române și am decis să mă vaccinez.

Am văzut și punctul de vedere al unor Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, al unor profesori de teologie sau mari duhovnici și am reținut că: „și vaccinurile sunt în mâna lui Dumnezeu”, sau că „indiferent dacă alegem să ne vaccinăm sau nu, trebuie să ne iubim unii pe alții și să ne respectăm“, ori că „cei care se vaccinează să nu se învrăjbească cu ceilalți și invers“ etc. și, de aceea, vă rog să nu-i judecați pe unii sau pe alții.

În final, îmi exprim recunoștința pentru medicii care sunt în prima linie și care fac eforturi deosebite încă de la începutul pandemiei cu COVID-19.

Cu Dumnezeu înainte!

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1