Roș-albaștrii au obținut în această seară o victorie extrem de importantă, 1-0 pe terenul liderului Universitatea Craiova. Singurul gol al meciului a fost marcat de Daniel Popa (30), dintr-un penalty obținut de Florea. Neguț și Dumitrașcu au ratat alte ocazii mari la poarta gazdelor. Cu punctele obținute pe “Ion Oblemenco”, echipa noastră urcă pe locul 7 în Liga I.
“Eu cred că a fost un meci spectaculos, încercăm să jucăm și ofensiv atunci când putem. Cred că suntem printre singurii care jucăm, în prima ligă, cu doi atacanți. Noi ne-am confruntat cu probleme serioase cu COVID, dar e bine că, până la urmă, am reușit să le depășim. Până acum, nu am avut o bancă numeroasă.
Astăzi l-am introdus pe Costea pentru a-l câștiga în perioada următoare. L-am bagat pe teren după șapte luni de zile, nici nu-și găsea reperele . E un campionat foarte greu, în care fiecare meci se joacă. Noi suntem o echipă care de abia s-a salvat de la retrogradare. Per total, pentru moment, pot spune că sunt mulțumit” – Emil Săndoi
CSU Craiova: Pigliacelli – I. Mitran (Vlădoiu ’66), M. Constantin, Acka, Papp – Nistor, Ov. Bic, Căpăţînă (Bărbuţ ’46) – Baiaram (Ivan ’46), Tudorie (Mamut ’46), Ofosu (George ’60). Antrenor: Cristiano Bergodi
Chindia Târgovişte: Aioani – Căpuşă, Piţian, P. Iacob, Fomba (Martac ’86) – Neguţ, M. Dulca, V. Raţă, D. Dumitraşcu – D. Popa (Costea ’88), D. Florea (Yameogo ’67). Antrenor: Emil Săndoi.
Sursa- afcchindiatargoviste.ro


Leave a Reply