Considerând că prezentare onestă a realității este un drept al cetățenilor, exprimăm noi public ceea ce Guvernul nu poate sau nu vrea să vă spună: în absența unor măsuri drastice de limitare a răspândirii SARS-CoV-2 vom rămâne fără paturi de spital (de specialitate) disponibile și vor muri cetățeni care ar fi avut șansa să fie salvați. Într-o oarecare măsură (limitată, deocamdată) deja suntem în acest punct.
(…)
În acest context, considerăm că Guvernul ar trebui să admită/indice public situația reală, respectiv să recunoască:
- Nevoia unor criterii clare de selecție a pacienților în condițiile resurselor specializate limitate.
Într-o formă simplificată prin resurse trebuie să înțelegem, în funcție de situație:
– paturi de spital (în sens generic);
– paturi specialitate de spital (boli infecțioase);
– paturi pentru suport vital (ATI).
Soluția de facto practicată la ora actuală, respectiv aplicarea regulii „primul venit, primul servit”, nu constituie un criteriu etic de selecție/prioritate. La fel de lipsită de etică este absența unor criterii clare de prioritate a accesului la resursele medicale, asumate public de societate, această situație aruncând medicii în zona asumării unor decizii pentru care nu acoperire juridică. Problema este că evoluția realității nu ține cont de existența sau absența cadrului juridic adecvat, medicii fiind obligați să ia decizii. Dacă statul nu asumă oficial criterii publice de prioritate (așa cum ar trebui), atunci medicii trebuie să beneficieze de imunitate în astfel de situații (și de un set de criterii etice de prioritate elaborat prin acordul comunității profesionale/organismului profesional). Motivul este simplu: în condițiile medicinei de război (o definiție adecvată a acestei situații) orice decizie privind accesul/refuzul accesului la resursele de tratament și îngrijire are consecințe grave. Până acum constatăm că instituțiile statului preferă să nu vadă/recunoască această problemă.
- Că suntem în situația medicinei de război, fiind necesară aplicarea unor reguli specifice. Din moment ce statul a apelat la/obligat medici (și alte categorii de lucrători) să trateze pacienți din alte specializări decât cele pe care le dețin am ieșit din cadrul normal al practicii medicale în fiecare din aceste situații. În discuție este în special mutarea în zona specialităților boli infecțioase și ATI („pre-ATI”-ul pare să fie conceptul care acoperă această obligație), dar se adaugă și multitudinea afecțiunilor adiacente pe care sunt nevoiți să le trateze acești medici. Gesturile profesionale efectuate în astfel de condiții trebuie să beneficieze de protecția legală necesară, imunitatea profesională fiind soluția juridică deja consacrată . Pentru zona de responsabilitate civilă ar exista o alternativă la imunitatea profesională, respectiv obligarea asiguratorilor și a unităților sanitare să preia întreaga răspundere civilă, aceasta necesitând însă tot o consacrare legală.
(…)
Remedierea unora dintre problemele indicate și un balans adecvat între cele două măsuri drastice ar putea scădea amploarea impactului negativ. Deocamdată însă Guvernul nu pare să intenționeze așezarea (conștientizeze necesitatea așezării) pe o astfel de traiectorie.
Absența criteriilor de prioritate privind accesul la servicii medicale încalcă un drept fundamental al pacienților și dăunează activității profesioniștilor din sănătate. Lipsa criteriilor de prioritate înseamnă un deficit de raționalitate a sistemului și absența transparenței. În multe cazuri suntem deja în situația medicinei de război, construcția cadrului juridic adecvat acestui context pentru desfășurarea activității profesioniștilor din sănătate fiind atât în interesul lor cât și al cetățenilor.
Sursa- solidaritatea-sanitara.ro
Leave a Reply