De ce e atacată Biserica noastră? De ce reprezentanții ei sunt atacați? De ce vor urma din ce în ce mai multe atacuri, inclusiv la persoană, așa cum a fost atacat și Patriarhul Daniel după predica de la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou?
Pentru că politicienii care vor să conducă având “mănuși de catifea în pumn de fier”, în momentul în care cineva are o altă părere decât a lor, un alt punct de vedere, care contrastează cu ideologia în slujba căreia ei s-au pus, reacționează murdar.
Aceasta este strategia lor.
Noi, însă, pentru că îi cunoaștem, ne vom exprima întotdeauna, le vom aduce aminte că trebuie să fie creștini și nu să mimeze, închinându-se în public, căci nu numai așa își manifestă credința pe care afirmă că o au. “Credința fără fapte este moartă!” Așadar, așteptăm alte fapte de la ei!
Da, știu, trebuie să îl iubești pe cel care s-a manifestat ca un vrăjmaș, trebuie să întorci celălalt obraz atunci când cineva te lovește, dar să nu uităm că Dumnezeu, pe lângă bun și iubitor, este și drept, iar El “nu se lasă batjocorit”.
Paradoxal, cel care jignește, cel care înșală, așteaptă să fie iubit, uitând că, mai întâi, trebuie să-și ceară iertare.
Cel prin care s-a făcut răul nu are niciodată dreptul și competența morală să pretindă celui înșelat să îl iubească, ci doar să spere că prin îndreptarea sa va atrage dragostea și iertarea semenului său.
Cu Dumnezeu înainte!
Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei


Leave a Reply