Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, unul dintre liderii PSD Dâmbovița, a lansat un atac dur la adresa candidaților PNL la alegerile parlamentare, cu precizarea că alegătorii ar trebui să știe ce trecut au avut uniii dintre liderii și candidații liberali dâmbovițeni.
“Această campanie electorală va evidenția, totuși, cine sunt acești pretendenți aruncați în bătălie de către PNL, spre exemplu, Nu putem să ne facem că nu vedem ce a existat și ce-au fost și ce probleme au avut și în ce locuri au fost s.a.m.d. sau ce cătușe au mai zornăit pe-acolo.N-avem cum să ne facem că uităm lucrurile acestea și sunt convins că vor fi spuse, pentru că cetățenii trebuie să știe că se duc să voteze pe cineva care n-a avut nicio problemă de această natura, că tot e la modă “Fară Penali”, sau pe unii care au fost arestați, ridicați, internați, spălați după aceea, astea sunt lucruri incontestabile, probate cu documente. Apoi, eu știu, când schimbi 4, 5, 6 partide…asta spune foarte multe despre calitatea ta de politician și de apărător al…practic, de fiecare data când ți–ai schimbat partidul, ți–ai bătut joc de cei care te-au votat. Le-ai înșelat încrederea când te-au votat. Și-aici este o chestiune ciudată din punct de vedere legal. Discutăm de vot de listă, dar dacă un parlamentar, votat pe lista de partid vrea să se ducă la alt partid, nu se întâmplă nimic. În schimb, noi, ca primari, votați uninominal, nu pe liste, dacă vrem să mergem în alta parte, ne pierdem mandatele. Nu vreau ca noi să putem merge în altă parte, dar vreau ca toată lumea să–și piardă mandatul în momentul în care, practic, ignora voința alegătorilor“, a declarat Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, în cadrul emisiunii Riposta !, la Televiziunea Regională Columna TV Târgoviște.


Leave a Reply