December 1, 2020
News Ticker

Jandarmeria Dâmbovița! Acțiuni pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor!

Pe fondul creșterii numărului de noi cazuri confirmate, pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus, jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor impuse de autorităţi. Astfel, în perioada 19 – 25 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, târguri şi parcuri, în mijloacele de transport în comun etc., pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 83 au fost avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 5.800 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. 

Jandarmeria recomandă cetăţenilor să poarte masca de protecţie în mijloacele de transport în comun, magazine, pieţe etc. în care există aglomerări de persoane, precum şi în toate spaţiile publice din localitățile unde, prin hotărâri adoptate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița s-a instituit această măsură obligatorie.

Totodată, în satul Dobra, Jandarmeriei Dâmbovița i-a revenit până la data de 24 octombrie a.c., ora 00.00, misiunea de coordonare a forțelor de ordine (jandarmerie și poliție) pentru asigurarea ordinii publice și a respectării măsurilor impuse de carantina zonală. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi și polițiști cu misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona de carantină, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident. De asemenea, pentru o dimensionare eficientă a dispozitivelor, în sprijinul jandarmilor și polițiștilor dâmbovițeni au participat și efective al Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești.

Acţiunile informativ-preventive vor fi intensificate în perioada următoare în toate zonele menționate, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Menționăm faptul că scopul acestor acțiuni informativ-preventive nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1