October 27, 2020
News Ticker

Liderul PSD, Corneliu Ștefan! Consiliul Județean va fi partenerul tuturor dâmbovițenilor!

Puţine sunt lucrurile cu care poţi compara sentimentul că ai muncit pentru ţara ta!

Am încheiat una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea din punct de vedere profesional, aceea de deputat, funcţie pe care, astăzi, am părăsit-o după 4 ani de mandat.

Au fost ani plini, cu multe realizări, a fost o luptă continuă pentru a aduce un plus în viaţa românilor, iar pentru acest lucru am pus la dispoziţia oamenilor toate cunoştinţele şi priceperea mea.

Pot spune cu mândrie că am făcut parte din echipa social-democrată din Camera Deputaţilor, care a pus umărul la cea mai bună guvernare din ultimii 30 de ani.

O perioadă s-a încheiat astăzi, alta urmează să înceapă cât de curând!

Acum voi fi şi mai aproape de dâmboviţeni, in calitate de Președinte Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Vom face multe lucruri bune împreună în următorii 4 ani. Avem planuri mari pentru judeţul nostru, idei realizabile, care au însă nevoie de un lucru pe care eu îl consider foarte important şi definitoriu pentru următorii 4 ani: munca de echipă.

TOŢI suntem responsabili pentru viitorul judeţului nostru, iar Consiliul Judeţean Dâmboviţa va fi partenerul tuturor dambovitenilor.

Corneliu Ștefan – Președinte PSD Dâmbovița

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1