Undeva, cândva, poate chiar înainte de ’89, am pierdut o bătălie; când românii de bunăcredință își vor da seama de manipularea statului subteran, vom câștiga Războiul. Singura soluție Întoarcerea la
SUVERANITATE!
Naivi de libertate, am distrus industrii, am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean DEMN al ROMÂNIEI… Am creat o atmosferă publică occidentală ca pentru plante exotice, de care ființa autohtonă moare… Azi avem pe hârtie cele mai înaintate instituţii liberale: de control, suveranitatea justiției, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, stăm de zece ori mai rău că înaunte, căci instituţiile noi nu se potrivesc cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât destinați și plini de ură, civilizați în caste trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului progresist mafiot modern.
….2020
Vom avea de-acum înainte generații de politicieni școliți de dominaţia banului internaţional, o politică de austeritate impusă de străini; libertatea de muncă prost plătită şi tranzacţiuni neoneroase; teoria trai și de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig material e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii sociale.
Bisericile se închid, fabricile falimentează, peste tot credinţele vechi mor, un materialism neomarxist liberal brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Românul naționalist cedează în faţa bufonilor serviciilor străine şi dramelor de furt, crimă, incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Eminescu, patrioții adevărați sunt puși la colț, ideile mari asfinţesc fără credință, românii votează 6 lanțuri și o cătușă, iar zorii aurii ai națiunii române mor.
De aceea în această ciudată Democrație, unde fiecare minte, fură și vinde pe fiecare, doar Lupii intră în luptă fără înfrângere…
Silviu Crăescu – Președinte Partidul Dreapta Republicană


Leave a Reply