September 25, 2020
News Ticker

ARCTIC lansează Academia de Training TechPro! Colaborare Universitatea Koc – Universitatea Valahia Târgoviște!

București, 14 septembrie 2020 – Compania Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, își continuă investițiile în educație și lansează Academia de Training TechPro. Proiectul educațional este dedicat angajaților companiei, care vor putea participa la cursuri online pe teme tehnice actuale.

Academia TechPro este un proiect dezvoltat în colaborare cu Universitatea Koç din Turcia și Universitatea Valahia din Târgoviște, iar metodologia se bazează pe o experienţă de învăţare şi dezvoltare specifică, similară unei academii. Profesorii sunt cadre didactice care predau în cele două universități partenere, iar cursurile vor fi susținute exclusiv online.

Primii beneficiari ai cursurilor academiei vor fi aproximativ 140 de angajați cu profil tehnic ai companiei Arctic: manageri, specialiști și experți din cele două fabrici și din departamentul de aprovizionare. Planul de învățământ al Academiei TechPro este adaptat nevoilor angajaților Arctic, iar temele abordate pun accentul pe cele mai recente inovații tehnologice și procese de automatizare, care stau la baza principiilor Industry 4.0 – a patra revoluție industrială. Cursurile vor începe cu grupa de management, la jumătatea lunii septembrie,  și vor fi predate în limba engleză de către profesori ai Universității Koç. Acestea se vor derula online, în intervalul 15-25 septembrie. Cursurile dedicate specialiștilor și experților tehnici vor fi susținute în luna noiembrie și vor fi predate, în limba română, de către profesori ai Universității Valahia.

„Lansarea Academiei TechPro reprezintă încă o dovadă a preocupării noastre pentru dezvoltarea profesională a angajaților, educația fiind, de altfel, una dintre prioritățile companiei noastre. Susțin astfel de demersuri dedicate specializării oamenilor, care le oferă o adevărată experiență de învățare și, totodată, asigură contribuția acestora la dezvoltarea sectoarelor competitive ale României în contextul economic actual. Vreau să mulțumesc pentru implicare celor două instituții de învățământ superior, Universitatea Koç și Universitatea Valahia”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

“Contextul de piață foarte competitiv ne provoacă în permanență să gândim noi programe care să susțină relația dintre dezvoltarea profesională a angajaților și mediul de afaceri. Ne-am concentrat în ultimii ani pe acțiuni consolidate și adaptate nevoilor angajaților noștri, iar rezultatele sunt vizibile, astăzi aflându-ne pe primul loc în topul celor mai buni angajatori din producție, din sud-vestul României”, a declarat Maria Tătaru, HR Director Arctic.

„E o mândrie pentru Universitatea Koç să fie furnizorul Academiei TechPro – un exemplu perfect al colaborării universitate-industrie dintre Universitatea Koç și Arçelik A.Ș., din 2017. Suntem încântați să implicăm echipele Arçelik România în programele noastre online, predate de către departamentul nostru de formare și dezvoltare în management.

Cu un conținut orientat către afaceri, Academia TechPro are un rol semnificativ în transpunerea cunoștințelor și a experienței academice în practica de afaceri. Toate cursurile noastre sunt construite într-o abordare holistică, prin combinarea cercetărilor, studiilor de caz și a discuțiilor, iar toți participanții la curs găsesc o oportunitate excelentă de a afla evoluțiile recente în tehnologie și inginerie de la academicienii noștri de renume. Astfel, până acum, am primit feedback foarte bun din partea participanților, ceea ce arată că învățarea experiențială a fost extrem de bine realizată în cadrul TechPro Academy. În plus, pentru academicienii noștri, programul este foarte informativ și util, din perspectiva ascultării nevoilor industriei, ceea ce duce la experiență de învățare avantajoasă de ambele părți, în adevăratul sens al cuvântului.

Colaborarea noastră valoroasă cu Arçelik va câștiga avânt odată cu programele pregătite pentru echipa din România, întrucât însemnătatea organizațiilor care învață capătă din ce în ce mai multă importanță în lumea actuală, aflată într-o continuă schimbare”, a declarat Profesor İrșadi Aksun, Vicepreședinte Cercetare și Dezvoltare, Universitatea Koç.

“Noi tehnologii de fabricație, materiale inteligente, soluții de automatizare și linii de fabricație moderne, tehnologii care răspund unor condiții multiple și schimbări dinamice ale procesului de fabricație, digitizare, baze de date complexe și decizii în timp real – sunt câteva din provocările pe care le vom dezbate în cadrul TechPro Academy. Ne onorează să fim parte din revoluția industrială 4.0, alături de Arctic, și să începem, astfel, o nouă etapă din colaborarea de circa 15 ani dintre Arctic și Universitatea Valahia din Targoviște”, a declarat Conf.dr.ing. Henri-George Coandă Prorector – Învățământ și Asigurarea Calității, Universitatea Valahia – Targoviște.

Academia TechPro este o inițiativă pe termen lung, prin care compania Arctic investește în formarea angajaților săi. În 2021, numărul de cursuri va crește, astfel încât toți angajații cu profil tehnic să poată beneficia de oportunități de dezvoltare. Academia a luat naștere ca o extindere a parteneriatului pe care grupul Arçelik îl are cu Universitatea Koç din Turcia, iar pentru Arctic acest proiect este parte din strategia pe termen lung de colaborare și sprijin reciproc cu Universitatea Valahia.

Despre Arctic:

Arctic este liderul pieței de electrocasnice din România și unul dintre cei mai importanți angajatori și exportatori ai României. Cu aproximativ 4.300 de angajați, compania exportă 79% din producția totală în peste 78 de țări.

Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut semnificativ atât cifra de afaceri, cât și capacitatea de producție.

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 36 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deține și singura fabrică Industry 4.0 din România și una din puținele din Europa, fabrica din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2.2 milioane de unități pe an.

 

Despre Arçelik:

Cu peste 30.000 de angajați la nivel mondial, 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Altus, Dawlance, Voltas Beko), birouri de vânzări și marketing în 34 de țări și 23 de fabrici în 9 țări, Grupul Arçelik oferă produse și servicii în peste 140 de țări. Ca a doua cea mai mare companie europeană de electrocasnice, conform cotei cantitative de piață, Arçelik a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri consolidată de 5 miliarde de euro. Cu aproape 70% din venituri provenite de pe piețele internaționale, Arçelik este lider în domeniul cercetării și dezvoltării din Turcia – deținând în prezent peste 3.000 de brevete internaționale, realizate cu aportul a 1.600 de cercetători din 15 centre de cercetare-dezvoltare și proiectare din Turcia, cât și a birourilor de cercetare-dezvoltare din cinci țări.

www.arcelikglobal.com

 

Contact de presă:

Irina Manole / Senior Account Manager / OXYGEN

irinam@oxygencomms.ro / 0735.010.902

 

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1