November 10, 2026
News Ticker

Liderul PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, atac la Viceprimarul Rădulescu! Alfabetizat forțat cu educația la școala vieții!

Văzând că nu mai este băgat în seamă, candidatul psd-ist, asemeni cetățeanului turmentat, a luat-o ,,de-a surda prin păpușoi” și iar a intrat cu capul în gard! Acuză PNL că montează mijloace publicitare fără aviz ,dar uită să spună că avizul trebuie să-l dea chiar el, iar pentru cererile PNL termenul de soluționare pe care și l-a stabilit este ,,Sfântul Așteaptă “!

Denaturează poziția PNL față de numărul de semnături pentru susținerea candidaturii, afirmând că am luat în derâdere încrederea cetățenilor! FALS!!!! Târgoviștenii se bucură de stima și respectul nostru necondiționat! Am sancționat public mania grandorii cu care și-a îmbrăcat minciuna în haine poleite!

Rugăm pe domnul Stan să memoreze cifra de 19.261 și, cu ultima fărâmă de demnitate, pe 28 septembrie să ne explice cum de a primit mai puține voturi decât semnături!?!? În ceea ce privește angoasele dumnealui față de lista candidaților PNL pentru Consiliul Local Târgoviște, îi confirmăm că sunt nume noi pentru că dorim să aducem mesajul schimbării, să arătăm că se poate și altfel!

Venim cu oamenii noi care sunt dispuși să servească Târgoviștea, nu să o aservească!!! Domnul primar, sub eticheta experienței, ne propune o listă de candidați care își apară funcțiile și privilegiile iar în fruntea listei îl plasează pe celebrul viceprimar recunoscut după denumirea unui patruped, un alfabetizat forțat cu educația la școala vieții! Asta da experiență în management administrativ!!! Deci, domnule primar, hai să nu mai discutăm despre,, unii ” sau despre,, alții ” și să-i lăsăm pe cetățeni să decidă!

Aurelian Cotinescu – Președinte PNL Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL