
Ion Dumitru (ex – deputat PSD Dâmbovița și director general Romsilva) și Dumitru Barbu (consilier local municipal) sunt candidații ALDE la Președinția Consiliului Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște. Liderii ALDE vor să obțină 2 consilieri județeni la alegerile locale din 27 septembrie. “Procentul a rămas neschimbat ! Ținta noastră este să facem pragul și să intram în Consiliul Județean Dâmbovița cu 2 consilieri cu experiență serioasă, cu 2 consilieri care să nu aibă agenda personala, cu 2 consilieri care, prin experiență și prin vârstă pe care o au, să arate că Dâmbovița poate să iasă din acea sintagma de ruda săracă a vecinilor noștri. (…) Pentru Primăria Târgoviște este deja cunoscut, și-a asumat domnul arhitect Dumitru Barbu candidatura, doar că are o problemă personală în acest moment, îl vom prezenta și pe domnia sa în cel mai scurt timp, în sensul că soția domniei sale a avut o problemă medicală, a avut o intervenție chirurgicală.(…) Relația cu PSD – ul ?! Uneori mă întreb și eu daca a fost vreodată ! Și aici mă refer din anul2016, au avut nevoie, cel mai probabil, de procentul nostru, pentru a creea o majoritate, eu mi-am exprimat în repetate rânduri punctul de vedere asupra atitudinii lor, Pentru PSD Dâmbovița se pare că a însemnat doar o perioadă în care a avut la dispoziție timp să canibalizeze ALDE. Parțial, a reușit, pentru că se pare că există și oameni care pot fi cumpărați scump sau mai ieftin, însă, pe lumea asta, mai exista și oameni care mai au și demnitate. Dacă ajungem într-un moment în care considerăm că munca, prestația, valoarea mea costa 5 lei, mă aștept să fiu respectat și să–mi fie înmânați. Dacă cumva mi-i arunci jos, fie și dublu, Petre nu se va inclina, va merge pe picioarele lui. Politica nu se face doar matematic, politica nu se face doar la siguranță, politica se face prin responsabilitate asumată“, a declarat Ionel Petre – Președinte ALDE Dâmbovița.
Leave a Reply