Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primeste cereri de platade la apicultorii care solicita sprijin financiar in cadrul Programul Naţional Apicol pana la data de 01 august, inclusiv.
In judetul nostru, sunt aproximativ 140 de crescatori de albine care pot beneficia de sprijin in cadrul Programul Naţional Apicol. Pana la aceasta data, la APIA Centrul Judetean Dambovita au fost inregistrate 16 solicitari de sprijin pentru apicultura.
De asemenea, reamintim ca pana la sfarsitul acestei luni, APIA Centrul Judetean Dambovita primeste cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul II / 2020. Au fost primite 47 de cereri de ajutor de stat.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură si a fost calculat la valoarea de 1,5258 lei/ litru.
Beneficiarii depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate si copiile facturilor de achizitie.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a finalizat Campania de primire a cererilor unice de plata in agricultura , pentru anul 2020.
Precizam ca, in perioada 01 martie -15 iunie fermierii au depus cereri de plata fara penalitati, iar pentru cererile depuse in intervalul 16 iunie – 10 iulie vor fi calculate penalitati de 1% pentru fiecare zi lucratoare, aplicate la suma totala pe care ar fi avut-o de incasat fermierul .
In judetul nostru, au solicitat sprijin prin cererea unica, in acest an, 23.486 de fermieri pentru o suprafata de 126.967,96 ha.
De asemenea, reamintim fermierilor damboviteni ca in perioada 14-22 iulie se desfasoara controlul preliminar al cererilor unice de sprijin. Aceasta etapa presupune remedieri, fara penalitati, ale declaratiei de suprafata completata de fermier la depunerea cererii. Concret, programul electronic a generat notificari pentru fermierii cu neconformitati : suprapuneri si supradeclarari de parcele. Aceste notificari au fost transmise fermierilor care au posibilitatea revizuirii declaratiei initiale.
De la 01 iulie, a inceput activitatea de control pe teren care se va desfasura in paralel cu activitatea de control administrativ in vederea inceperii platilor in avans.


Leave a Reply