August 7, 2020
News Ticker

Liderul Forțelor Naționaliste (PDR), Silviu Crăescu! Executivul nu poate privatiza democrația!

Partidul Dreapta Republicană, salută Deciziile Curții Constituționale a României care sunt corecte.

Executivul loial intereselor de partid, cât si a angajamentelor externe, a încălcat Constituţia.

Astfel a fost creat artificial un vid legislativ care deschide larg uşile anarhiei sociale.

Decizia corectă a Curţii Constituţionale, care spune că izolarea şi carantina forțată nu pot fi impuse prin ordin ilegal de ministru, fapt ce a demonstrat necunoașterea legiilor și lacune profunde în procesul de legiferare.

EXECUTIVUL nu poate privatiza DEMOCRAȚIA!

Cetățenii României, printre care judecătorii, juriştii, avocati şi specialiştii cu renume în apărarea libertăților și drepturile omului spun că Executivul nu a respectat Cartea de Aur a națiunii- Constituţia.

Lipsesc ca antidot unitățile de elită formate din procurorii profesioniști și curajoși, …dar se pare că unitățile obediente puterii executive, tocmai pentru sănătatea lor și pentru conservarea promiselor pensii speciale au intrat primele în izolare…

Modul aberant MILITARIZAT, în care s-a legiferat în mod kaki, în perioada stării de urgenţă și alertă – mă duce la concluzia legitimă, că s-a legiferat lamentabil și dictatorial pe considerente medicale şi de prevenire a pandemiei globale cu virusului gripal de către infractori cu mască, ce se cred epidemic salvatori.

Carantinare forțată a românilor prin ordin de ministru, este o metodă fascistă – practic o privare de libertate. Iar Președintele tace!

Nu este prima dată când partidele din opoziție, împreună cu partidele neparlamentare, ce reprezintă politic sute de mii cetățenii abuzați și amendați, fac front comun și sunt de partea CCR care atrage atenţia Executivului României, că încalcă nepermis, în mod iresponsabil și repetat Constituţia.

Decizia CCR obligă clar autorităţile statului la meditații civice și acțiuni constituționale, nu mă obligă pe mine ca cetăţen să respect ilegalități!

Necunoașterea legii, nu te absolvă de nerespectarea legii…art. 53 din Constituţie. Nu poţi, ca președinte prin decret sau prin acte normative inferioare (HG sau ordine de ministru), să restrângi drepturi, internarea obligatorie, în lipsa legii fiind o veritabilă privare de libertate. Prin urmare nu e culpa românilor sau a CCR, ci este exclusiv culpa Executivului.

Ca om de stat, lider al unui partid suveranist, apărător al drepturilor civice şi libertăţilor fundamentale nu voi fi niciodată de acord cu politicieni iresponsabili care justifică încălcarea legii de o situaţie de criză medicală sau de criză securitară ivită la un moment dat în societatea românească.

Legea este una și aceeaşi pentru toţi românii şi nimeni nu este mai presus de ea, nici măcar statul român!

„Executivul trebuie să respecte Constituţia sau să demisioneze”.

Deosebit de grav mi se pare îndemnul premierului Keep Walking către cetăţeni de a nu respectă deciziile CCR.

Acest comportament neloial al premierului față de cetățenii români care respectă Constituția României poate duce ANARHIE!

Cer in mod public demisia și anchetarea din oficiu de către organele statului român, a acestui politician impostor, ce batjocorește Legea!

“România nu se va face bine până nu va înlocui trădarea cu loialitatea, nepăsarea cu implicarea, ura cu dragostea, neputința cu eroismul, înjurătura cu binecuvântarea, furtul cu cinstea, lingușeala cu demnitatea, mârlănia cu educația, bârfa cu admirația, nepotismul cu meritocrația. România demnă, are nevoie de un imens filon dur patriotic naționalist ca pansament sufletesc, de SUVERANITATE.”

Împreună suntem puternici!
Uniți suntem invincibili!

Silviu Crăescu

Președinte
Partidul Dreapta Republicană

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1