August 7, 2020
News Ticker

Valentin Calcan, liderul Camerei de Comert Dâmbovița! Valentin Lixăndroiu este un erou!

Valentin Lixăndroiu este din punctul meu de vedere un erou.
Nu vă gândiți că eroii sunt numai cei de pe câmpul de luptă . Un erou este și o persoană care se distinge într-un domeniu, o persoana care pot fi luată ca un model în societate.
Mai mult, pentru mine un erou este fiecare antreprenor onest care inclusiv în perioada de coșmar numită covid-19 continuă să investească, să achite întocmai și la timp salarii bune angajaților.
Alții, au preferat să nu-și asume niciun risc, să nu plătească costul destul de ridicat al măsurilor obligatorii privind prevenția sanitară și au închis firma. Au rămas destui români pe drumuri și în special cei care au preferat 100 de lei la salariu în plus de la “vecinul” chiar dacă acolo nu avea carte de muncă. Se pare că acum chiar a contat să ai salariul corect, pe cartea de muncă!

Spun toate acestea pentru că nu pot fi de acord cu acele zâmbete cinice apărute la cititea știrilor privind situația grea prin care trece compania lui Valentin Lixăndroiu. După ce au servit de fiecare dată cu plăcere cele mai bune preparate în restaurantul lui, au luat și pentru acasă din prăjiturile cofetăriei lui, pentru unii deodată, nimic nu mai este bun. Hmm…
Pare că nu ne deranjează atunci când aflăm de o situație similară la o multinațională. Probabil pentru că acolo habar nu ai cine o fi patronul, cum îl cheamă sau cum arată. Acolo pare ok.
Aici, este vorba de un târgoviștean, un om pe care-l vezi zilnic, vorbești cu el, mai glumești, mai schimbi o părere. În cazul lui, de ce nu este ok? Nu a luat toate măsurile indicate de autorități? Ba da, le-a luat. Nu a avut grijă de angajați? Ba da, chiar el a cerut testarea tuturor. Și atunci, ce nu este în regulă pentru unii de se bucură la răul altuia?
Alooooo, se poate întâmpla oricui, nu uitați! Covidul nu pare că alege după nume sau funcție!

Și dacă tot vorbim de solidaritate, atunci pot spune astfel: solidaritate înseamnă să fim alături de fiecare antreprenor onest, de fiecare om onest atunci când îi este greu.
Acum îi este greu unui om pe nume Valentin Lixăndroiu și vă rog să fim alături de el măcar cu o încurajare!
Vali, o să fie bine! Sănătate tuturor și … aștept cu nerăbdare să cumpăr din nou din bunătățile preparate în firma ta!

Valentin Calcan – Președinte CCIADb

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1