Intervenția pe care am avut-o în plenul Senatului, în urmă cu câteva minute, pe moțiunea simplă „Opriți-o pe Doamna în Negru de la Ministerul Șomajului și Prăbușirii Sociale”.
Chiar dacă noi credem că textul putea fi mai bun, mai sever la adresa dnei ministru Violeta Alexandru, sancțiunea e obligatorie pentru modul cinic, disprețuitor în care acest Guvern și, în mod aparte, acest ministru s-au raportat la români în această perioadă.
Știm că moțiunea simplă nu va deteemina un gest al minimei decențe (demisia/demiterea), așa că spun încă o dată că SOLUȚIA ESTE MOȚIUNEA DE CENZURĂ!
senator Adrian Țuțuianu – Președinte PRO România Dâmbovița


Leave a Reply