November 10, 2026
News Ticker

Prefectura Dâmbovița! Plan de măsuri anti secetă! Asigurarea apei potabile, prioritară!

Având în vedere instalarea fenomenului de secetă pedologică, precum și prognozele A.N.M. care estimează un sezon estival marcat de temperaturi ridicate și precipitații scăzute, sub media multianuală, Prefectul județului Dâmbovița a solicitat instituțiilor cu atribuții specifice în acest sens, respectiv Companiei de Apă Târgoviște, Sistemului de Gospodărire a Apelor Dâmbovița și Sistemului Hidrotehnic Văcărești, o analiză la nivelul instituției/societății în care să fie evidențiate resursele, capabilitățile și perioada de timp estimată pentru care se poate furniza serviciul de alimentare cu apă potabilă a populației, respectiv surse de apă și valori zilnice (m3) pentru nevoile de irigare din agricultură.

De asemenea, a fost solicitat și un plan de măsuri, detaliat pe intervale de timp, zone geografice, ce va fi aplicat în situația în care fenomenul de secetă persistă și resursele se vor diminua, astfel încât asigurarea apei potabile, în special, să nu întâmpine sincope în distribuire, iar eventualele măsuri de raționalizare a consumului să afecteze cât mai puțin populația.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL