January 17, 2025
News Ticker

PSD Dâmbovița! Mințile luminate ale PNL nu înțeleg acum că vorbim de OAMENI, nu de cifre!

Liberalii dâmbovițeni nu se dezmint. De fapt, nu-i nimic de mirare la un partid care, din cauza incompetenței, nu face decât să iasă public cu comentarii ticluite în așa fel încât să se creeze falsa impresie că realizează ceva pentru dâmbovițeni.
Pentru a pune punct acestor dispute parcă avute cu peretele, deși acesta ar putea avea răspunsuri mai pertinente, am decis să dezbatem, punctual, fiecare aberaţie a PNL Dâmboviţa.
1. Da, sumele sunt calculate pentru fiecare dâmboviţean în parte. Şi asta pentru că lupta împotriva răspândirii COIVD-19 se duce pentru oameni. Dar poate minţile luminate ale PNL nu au reuşit să înţeleagă nici acum că vorbim de OAMENI, nu de cifrele din scadenţarul băncilor pe care le protejează şi cărora le permit să ceară dobândă la dobână unor oameni care acum sunt în şomaj tehnic şi nu ştiu dacă vor mai avea un loc de muncă după terminarea acestei crize.
2. Pentru că aţi vorbit de matematică electorală, haideţi să dezvoltăm subiectul. Potrivit logicii PNL, încercările primarilor, de orice culoare politică, de a face tot ceea ce este omenește posibil să nu se îmbolnăvească dâmboviţenii, înseamnă campanie electorală. Păstrând aceeşi logică, înseamnă că primarul oraşului Răcari face toate eforturile posibile să piardă următorele alegeri. Altfel nu ne putem explica de ce, la Centrul Medico-social de la Ghergani, aflat în subordinea Primăriei Răcari şi Consiliului Local Răcari, sunt mai multe cazuri de COVID-19 decât în două sau trei judeţe la un loc.
3. Nu suntem colegi. Suntem colegi cu cineva care face ceva pentru judeţul Dâmboviţa şi care nu se ascunde în spatele unor comunicate mincinoase. Suntem colegi cu cineva care se zbate pentru judeţul Dâmboviţa, nu cu personaje care habar nu au ce se întâmplă în judeţul nostru.

deputat Corneliu Ștefan – Președinte PSD Dâmbovița

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1