May 30, 2020
News Ticker

Liderul ALDE Dâmbovița, Ionel Petre! Nu se moare doar din cauza COVID – 19

De câteva săptămâni toată atenția este focalizată pe COVID-19. Este cât se poate de normal, dacă ținem cont de faptul că acest coronavirus este un total necunoscut pentru specialiștii din toată lumea. Nimeni nu știe cum să îl combată, iar virusul SARS-CoV-2 pare să se extindă extrem de rapid și necontrolat!

Totuși, se întâmplă în lucru inexplicabil: pacienții cu alte afecțiuni sunt lăsați de izbeliște. În ultima lună s-au anunțat morți doar din cauza coronavirusului. Cu ceilalți pacienți ce se întâmplă? Cu cei care suferă de cancer, boli de inimă, de plămâni și așa mai departe…

Sunt semnale extrem de grave conform cărora acești pacienți mor în spitale pentru că nu își mai primesc tratamentele, sunt neglijați de personalul medical angrenat în lupta contra coronavirusului, unii mor chiar de foame pentru că nu pot fi vizitați de rude, nu se pot descurca singuri. Sunt lăsați să-si facă nevoile pe ei în niște condiții de nedescris…

Ce se întâmplă în spitale? Autoritățile au decis că majoritatea unităților medicale mici să devină spitale tampon pentru cele mari. Se aleg pacienții, se decide cine trăiește și cine moare? Mai mulți morți înseamnă mai puține teste și mai puțină muncă, implicit mai puțin personal medical care să le lucreze

Haideți să găsim soluții pentru toată lumea! Este greu, suntem într-o situație nemaiîntâlnită, dar trebuie să fim puternici, raționali, trebuie să fim OAMENI! Nu un bonus de 500 euro rezolvă aceste probleme. Medicii vor protecție în această perioadă!  Dacă se îmbolnăvesc banii nu le mai sunt necesari.

Vă reamintim că în Ordinul Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020 se specifică foarte clar că toate unitățile din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților, în concordanță cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuțiilor specifice se sancționează conform prevederilor legale!

 

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1