August 8, 2020
News Ticker

Liderul PRO România, senatorul Adrian Țuțuianu, semnal de alarmă! Situație dramatică la spitalele din Dâmbovița

Din păcate, ce strig de două zile pare să fie inutil pentru inconștienții de la Consiliul Județean. Am întocmit (după analize personale, după discuții lungi cu medici din județ, disperați, pur și simplu) o listă cu necesități imediate / am adus-o la cunoștință publică / era nevoie de o rectificare amplă a bugetului pentru ca toate să fie rezolvate în regim de urgență.

  1. Ce-au făcut suficienții de la Consiliul Județean în ședința de ieri? Au aprobat achiziția unui aparat de testare și atât. 320.000 lei, în vreme ce alte Consilii Județene alocă de la 4-5 milioane în sus pentru spitale cu capacități și nevoi similare ca în Dâmbovița🤬
  2. E condamnabilă atitudinea consilierilor județeni care au preferat să tacă, în loc să-l preseze pe inconștientul de Oprea să facă o rectificare care să răspundă tuturor nevoilor de moment după care disperă medicii și restul personalului medical. Au uitat jurământul pe care l-au făcut și nici măcar n-au pus în discuția plenului CJD situația dramatică de la Spitalul Județean și spitalele din județ🤬
  3. Realitatea gravă e cunoscută în amănunt și de conducerea managerială a Spitalului Județean, care, din lașitate, preferă să ascundă adevărul și să-l acopere pe iresponsabilul de la Consiliu🤬
  4. Ni se livrează de către toți aceeași minciună: „avem de toate, nu ne trebuie nimic”. Să-i ferească Dumnezeu de o tragedie din cauza nesăbuinței lor / le PROMIT acum că-i voi arăta pe toți cei vinovați, cu nume și prenume‼️

Senator Adrian Țuțuianu – Președinte PRO România Dâmbovița

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1