April 3, 2020
News Ticker

Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei! Despre ignoranța unora! Mai ales acum, când ne confruntăm cu atatea probleme!

Așa cum am fost obișnuiți de către microminoritarii atei, mai ales în ultima vreme, Biserica Ortodoxă Română este, din timp în timp și tot mai des, ținta atacurilor de tot felul, cu cele mai hilare și mai superficiale argumente.

Astăzi, unul din scriitorii și publiciștii aflați în conul de umbră al popularității, face aberanta propunere a rechiziționării de urgență a unor proprietăți ale Bisericii Ortodoxe Române și naționalizarea acestora imediat după ce trece criza. O propunere demnă de Ana Pauker! Parcă ne-am culcat aseară în anul 2020 și ne-am trezit de dimineață în 1948!
Acest personaj deloc glorios în ale sale domenii de activitate, reia vechea minciună propagandistică atee și anume aceea că Biserica deține mari proprietăți, e foarte bogată și alte asemenea aberații, iar mai presus de toate că nu ajută!

Acum câțiva ani, un jurnalist de duzină a făcut el o evaluare a terenurilor de sub biserici și de sub cimitire și a constatat că depășesc 3 miliarde de euro! Eu vă întreb, dacă am face un exercițiu absurd de imaginație și mâine am dărâma sau vinde bisericile și am scoate morții din morminte pentru a vinde terenurile cimitirelor parohiale (căci la orașe ele aparțin administrației locale), ce s-ar întâmpla? Fie ar scădea enorm piața terenurilor, fie, mai sigur, nu prea s-ar înghesui nimeni să le cumpere! Apoi, am utiliza banii,  i-am consuma rapid, și nu s-ar rezolva nicio situație, desigur nu trei miliarde, că nu s-ar scoate atâta, jurnalistul a calculat eronat, la prețul pieței, dar cine îți cumpără cimitir sau lăcaș de cult la preț de apartament, casă sau teren construibil?
Apoi, care mai e bogăția Bisericii? Veșmintele preoților și obiectele de cult nu sunt din materiale prețioase. Crucile acelea strălucitoare nu sunt nici din aur  și nici din argint, la fel nici veșmintele. Dacă ați merge la biserică, ați vedea, ați pipăi și ați striga dezamăgiți că nu e! Deci, ele nu se înscriu în această normă.
Alte averi? Câteva mici terenuri agricole ale parohiilor, care în niciun caz nu înseamnă mare lucru. Nu toate parohiile au, ci numai câteva și porțiuni mici. Din banii luați din arendă sau de pe produsele cultivate abia se plătesc utilități la sfintele locașe, dar total incomplet, căci sunt insuficiente.
Imi veți spune că sunt și preoți bogați. Da, foarte puțini, fie au din familie sau de la soții, adică au familii care se ocupă cu diferite afaceri, ori soții, cum a fost cazul unui preot recent mediatizat ce avea o soție proprietară a unor farmacii! În rest, vă spun eu, cunosc bine situația, majoritatea preoților abia supraviețuiesc. Au noroc cu salariile soțiilor!
Gândiți-vă numai câte ajutoare acordă Biserica, care e formată din cler și credincioși, nu doar din preoți! Câte fapte bune, cantine sociale, bătrâni și săraci, copii ori văduve sunt ajutate, câte instituții primesc ajutor de la parohii, câți copii sunt ajutați cu rechizite să meargă la școală?
Apoi, acum în perioada pandemiei câte Eparhii au pus la dispoziție spații pentru carantină, oferă mâncare și materiale igienico-sanitare și multe altele?
Nimeni nu s-a gândit la preoți în aceste zile, mulți abia având cu ce supraviețui, căci da statul nu le oferă salarii cum greșit cred unii, ci numai un ajutor la salarizare, iar preotul plătește apoi impozit la suma de salariu întreagă. Per total, Biserica plătește mai mulți bani statului, decât primește și da, ea plătește impozite corect, firesc și normal, chiar dacă nu credeți sau nu vreți să credeți!
În aceste zile, problema nu este că se caută un țap ispășitor, ca în anii trecuți, ci că, în loc să dăm dovadă de solidaritate și comuniune, promovăm învrăjbirea și ura! Aici este marea și singura problemă! Cât despre averea Bisericii, da ea există, și este constituită din toți credincioșii ei, din tot ceea ce a făcut Biserica de-a lungul timpului, sprijinind și înființând școli și spitale, tipărind cărți și multe altele pe care cei cu inima împietrită nu le văd!
Așadar, averea Bisericii, dragilor, suntem noi toți, noi pentru care Dumnezeu a coborât din slava Sa, S-a înnomenit, a pătimit, a murit și a înviat!
Omul este singura și marea avere a Bisericii, adică fiecare dintre voi, frații și surorile mele!Să fim deci comoara lumii, sare și lumină și să – L vestim pe Bunul Dumnezeu lumii noastre!

 

Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.