1. La Cantina Socială a Arhiepiscopiei Târgoviștei se va servi masa în două serii (de la h. 12.00 – cca. 35 de persoane de la Protoieria Târgoviște Nord; de la h. 13.00 – cca. 35 de persoane de la Protoieria Târgoviște Sud) iar restul porțiilor vor fi livrate la domiciliul beneficiarilor;
2. Persoanele din administrație care lucrează cu numerar (casieri), vor lua măsuri suplimentare de protecție (mască, mănuși, substanțe dezinfectante);
3. În comunicarea dintre unitățile de cult (Centrul eparhial, Protoierii, parohii, mănăstiri), se vor folosi, în special, mijloacele on-line de comunicare (e-mail, whatsapp, SMS, telefon) limitându-se, pe cât posibil, transmiterea documentelor în formă tipărită;
4. Inspecțiile financiar-contabile și inspecțiile protopopilor la parohii vor fi suspendate, până la Duminica Tomii;
5. Slujbele ocazionale (Hram, Acatist, Canonul cel Mare, etc.) vor avea caracter strict limitat la nivelul parohiei, evitându-se invitarea preoților și credincioșilor din afara acesteia;
6. La slujbele de înmormântare, preotul va da îndrumări ca participarea să fie cât mai restrânsă (eventual, doar rudele apropiate);
7. La intrarea în instituții (Centrul eparhial și Protoierii) sunt amenajate locuri speciale pentru dezinfectare (gel dezinfectant, șervețele antibacteriene, covorașe îmbibate cu substanțe dezinfectante) fiind desemnată o persoană care să asigure dezinfectarea celor care pătrund în instituția respectivă;


Leave a Reply