January 20, 2020
News Ticker

Liderul ALDE Dâmbovița, Ionel Petre! Alegeri înțelepte, nu dezechilibru și provizorat!

Protestele, luptele de stradă și demonstrațiile desfășurate în România de-a lungul timpului, ne-au adus libertatea, care înseamnă capacitatea de a alege. Acum 30 de ani, Revoluția ne-a dat puterea, iar protestele desfășurate până acum, maturitatea care este astăzi la îndemâna tuturor face posibilă înțelepciunea de a alege între bine şi rău.

Suntem datori – față de eroii noștri de atunci și față de copii nostri de astăzi, să fim responsabili în ceea ce privește alegerile noastre. Consider că este imperios să acceptăm consecinţele fiecărei fapte, fiecărui cuvânt şi fiecărei acțiuni de acum înainte.

Pentru ca poporul să nu mai fie pus în situația de a alege între două „rele”, Alianța Liberalilor și Democraților Filiala Dâmbovița are datoria morală de a comunica dâmbovițenilor că în lupta electorală de anul viitor pentru alegerile locale, ALDE va merge cu candidați si liste proprii. Fuziunile, alianțele politice sau electorale le lăsăm altora. Avem puterea, avem ințelepciunea si dorinta de a demonstra că suntem echilibrul de care Romania are nevoie.

Astfel, începând de mâine, 06 decembrie 2019, ALDE Dâmbovița demarează acțiunea de selectare a viitorilor candidați.

Președinte ALDE Dâmbovița

Ionel PETRE

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.