November 13, 2019
News Ticker

Baschet Feminin – LNFB! Eșec în fața campioanei! CSM Târgoviște a pierdut derby-ul cu Sepsi Sf. Gheorghe

CS Municipal Târgoviște – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe 53 – 81 (15 : 27, 10 : 14, 15 : 25, 13 : 15)
CS Municipal Târgoviște a pierdut meciul contra campioanei Sepsi Sf. Gheorghe, programat sâmbăta trecută în Sala Sporturilor.
Contra campioanei ultimelor sezoane din baschetul feminin românesc, echipa noastră a avut o atitudine bună și în multe dintre momentele duelului de sâmbătă elevele lui Cătălin Tănase au reușit să le creeze probleme vedetelor din Covasna.
Cu un lot în care se regăsesc foarte multe junioare talentate, CSM s-a descurcat onorabil, chiar dacă la finalul duelului am consemnat o victorie clară a oaspetelor, care au deplasat la Târgoviște cel mai bun lot din care nu au lipsit Chrissy Givens, Ane Părău, Andra Mandache sau Kristina Topuzovic.
Lidera marcatoarelor din tabăra noastră a fost Ancuța Stoenescu, aflată într-o formă de invidiat. Jucătoarea Municipalului a izbutit să înscrie 22 de puncte contra campioanei, cu unul mai puțin decât lidera la acest capitol din tabăra adversă, Chrissy Givens.
Casetă tehnică:
CS Municipal Târgoviște – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe 53 – 81 (15 : 27, 10 : 14, 15 : 25, 13 : 15)
CS Municipal: A. Chivu 9 p, L. Toma 5 p, A. Stoenescu 22 p, G. Irimia 7 p, A. Ghiță 2 p. Au mai jucat: I. Păun, D. Moraru 4 p, D. Tănase, A. Robotin Auier, E. Petrof 4 p.
Antrenor: Cătălin Tănase
Sepsi SIC: N. Demeter 2 p, K. Topuzovic 8 p, A. Mandache 17 p, A. Părău 14 p, C. Givens 23 p. Au mai jucat: N. Orban 1 p, P. Cătinean, I. Nagy, J. Vucetic 7 p, R. Kovacs 3p, N. Butler 6 p.
Antrenor: Zoran Mikes
Arbitri: Andrei Badila, Claudia Patricia Telcian, Valentin Nitu
Comisar FRB: Luca Badea

Sursa- csmtargoviste.ro

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.