November 18, 2019
News Ticker

Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu! PNL a demonstrat că luptă pentru țară!

Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal şi susţinută de USR, PRO România, UDMR, Mişcarea Populară, ALDE şi parlamentarii care reprezintă minorităţile naţionale a trecut. Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a căzut!

România intră într-o perioadă nouă, o perioadă de reformulare a valorilor democratice, sociale şi economice. Este un moment unic, de resetare politică pentru înfăptuirea căreia şi-a adus contribuţia deplină întreaga opoziţie.

PNL a demonstrat că luptă pentru ţară, că nu precupeţeşte niciun efort atunci când este vorba de binele naţiunii, atunci când trebuie să-i sancţioneze pe cei care, aflaţi vremelnic la putere, şi-au uitat îndatoririle, au trecut cu vederea peste problemele ţării, au simulat patriotismul când, de fapt, îşi urmăreau interesele proprii.

Victoria PNL este un câştig important pentru ţară, pentru democraţie, dar implică şi multă responsabilitate din partea noastră, necesită multă aplecare asupra problemelor cu care se confruntă economia, societatea, cetăţeanul de rând. PNL îşi asumă această misiune într-o perioadă destul de dificilă pentru ţară.

 

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.