October 15, 2019
News Ticker

40 de profesori! Voluntari din Dâmbovița, activități integrate cu preșcolarii

Târgoviște, septembrie 2019. Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, anunță încheierea Atelierelor de Vară Șotron 2019 în județ – un modul educațional implementat la nivel național, adresat copiilor de 3 – 6 ani din comunități defavorizate și susținut de OvidiuRo, pe perioada vacanței de vară. În Dâmbovița, 16 Ateliere Șotron susținute de 40 de profesori – voluntari din județ au avut anul acesta loc în lunile iulie și august, cu un total de peste 200 de copii – majoritatea din medii rurale și urbane defavorizate – care au beneficiat de două săptămâni de învățare prin joc, lectură și experimente, la grădiniță.

La nivel național, 6000 de copii au beneficiat de Atelierele Șotron vara aceasta, în cadrul a 480 de Ateliere organizate în 37 de județe. Proiectul a fost posibil cu participarea voluntară a aproximativ 1200 de profesori de învățământ preșcolar – care au organizat Ateliere în satul/cartierul lor sau care s-au deplasat într-o altă comunitate. Proiectul a fost implementat cu suportul Grupului Fildas-Catena, Raiffeisen Bank și GlaxoSmithKline România.

Tema Atelierelor din acest an a fost Lumea vie – plante și animale, iar în fiecare zi copiii și profesorii au explorat prin activități integrate ceea ce ne înconjoară, de la firul ierbii până la stele. În ateliere s-au aplicat multe elemente din noul curriculum pentru educație timpurie, recent aprobat. Obiectivul Atelierelor a fost acela de a crea o comunitate de învățare, cu scopul de a dezvolta autonomia în învățare a copiilor, de a încuraja cooperarea, de a aprofunda cunoștințe și, de asemenea, pentru a le deschide poarta spre cunoaștere acelor copii care nu au alte experiențe de învățare pe timpul verii.

Odată cu Atelierele, Dâmbovița a predat ștafeta celor 6 luni de Capitală a Educației Timpurii; ne-am bucurat să fim noi județul în care se lanseaă proiectul, la începutul lunii iulie, cu Atelierul Zero la Gura Șuții: au fost 2 săptămâni  frumoase, cu mulți oaspeți, cu foarte multe activități interactive și copii fericiți. A urmat o vară plină de învățare prin joc, la grădiniță, pentru peste 200 de copii din Dâmbovița. Felicitări profesorilor-voluntari! a declarat prof. Cristina Stroe, Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

Activitățile din cadrul Atelierelor au fost susținute cu materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo (de la numeroase cărți ilustrate de ficțiune sau non-ficțiune la hărți, lupe, magneți, kituri de germinare și de igienă sau cărți pentru copii, acasă), materiale ce au rămas în grădinițe și vor fi folosite de copii, în noul an școlar. De asemenea, profesorii au participat la cel puțin unul din trainingurile regionale, județene sau locale dedicate Atelierelor, susținute de trainerii și profesorii-formatori OvidiuRo în lunile iunie și iulie.

Maria Gheorghiu, Cofondator OvidiuRo: „Vara aceasta am avut o participare-record la Ateliere, față de anii trecuți. Practic, numărul educatoarelor care au susținut un Atelier s-a dublat. Este pentru noi un semn evident că schimbarea începe să vină, din interior: profesorii simt ei înșiși nevoia de a aduce metode interactive de învățare în activitățile la grupă, vor să atragă resurse noi și de calitate, mai ales în grădinițe defavorizate și sunt deschiși să schimbe semnificativ felul în care s-au raportat până acum la copii, în activitățile zilnice.

De exemplu, eliberarea sălii de grupă (crearea unui spațiu aerisit, ordonat, adecvat nevoilor de învățare ale copiilor mici, personalizat pentru fiecare grup de copii – vs. sala de grupă tradițională, aglomerată, cu multe decorațiuni inutile) a fost una din condițiile de participare la Ateliere și o provocare pentru profesori. Au făcut însă această schimbare și – sperăm noi – ca și din toamnă, cele câteva sute de săli să rămână acel spațiu de învățare structurat, centrat pe copil, care facilitează dezvoltarea unei comunități de învățare. Și astfel, cu pași mici, alături de mulți profesori, vom putea asigura educație timpurie de calitate – mai ales acolo unde este cea mai mare nevoie, în zonele defavorizate.

Anul acesta, Atelierelor li s-a adaugat un modul de științe și experimente – Povești de Vară sub Lupă, o continuare a proiectului lansat în 2018 de OvidiuRo cu susținerea Raiffeisen Bank – Povești sub Lupă; ca și ediția anterioară, și anul acesta proiectul s-a bucurat de un impact major, aducând numeroase cărți și resurse centrate pe experimente sau matematică în grădinițe defavorizate și formând profesori în activități de predare prin STEM[1].

12 zile de Ateliere!

Fiecare Atelier s-a desfășurat pe parcursul a 12 zile, timp de minim 3 ore, zilnic, în perioada iulie – august 2019; Atelierul a început cu Ziua 0, când copiii și părinții lor luau contact pentru prima dată cu modulul. Au urmat 10 zile consecutive (de luni până vineri) de activități tematice la grădiniță pentru ca, la final, în ziua 12, să aibă loc festivitatea de încheiere a Atelierului, din nou cu participarea părinților.

Scurt istoric al intervențiilor în județul Dâmbovița:

Toamna trecută OvidiuRo a lansat, la nivel județean, programul-pilot de lectură în grădinițe Fiecare copil merită o poveste. În cadrul proiectului, 2000 de copii din cele mai sărace comunități din județ au primit Prima Carte pentru acasă, iar 11 centre de lectură (GrădiBiblioteci) au fost asamblate în tot atâtea grădinițe defavorizate. În plus, începând cu ianuarie 2019, Dâmbovița a fost, pentru jumîtate de an, Capitala Educației Timpurii, cu numeroase intervenții implementate de OvidiuRo  în parteneriat cu ISJ Dâmbovița.

Parteneriatul pentru educație preșcolară de calitate dintre OvidiuRo și ISJ Dâmbovița a început în anul 2007, iar până în 2015 au fost pilotate intervenții precum tichetul social pentru grădiniță sau Caravane medicale în 6 dintre cele mai defavorizate comunități din județ.  Până în prezent, an de an, numeroși profesori – voluntari au organizat modulele educaționale Ateliere de Vară și Șotron 2. Odată cu Legea Fiecare Copil în Grădiniță (Legea nr 248/2015), începând cu 2016, OvidiuRo a implementat în Dâmbovița 3 caravane de citit, a susținut 2 comunități cu Granturile Hai la grădininiță și alte 3 cu Granturile Povești sub Lupă și a susținut zeci de traininguri județene sau regionale.

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

Începând cu anul 2010, OvidiuRo a implementat, în parteneriat cu Ministerul Educației, programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță (FCG). Programul încuraja accesul și prezența la grădiniță a copiilor din familii defavorizate printr-un set de intervenții având ca mecanism central tichetul social pentru grădiniță, în valoare de 50 de lei/lună, condiționat de prezența zilnică. La finalul anului 2015, eficacitatea programului pilot a determinat Parlamentul României să extindă mecanismul (stimulentul educațional) la nivel național, prin Legea nr. 248/2015.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Fiecare Copil în Grădiniță, în februarie 2016, OvidiuRo a continuat să fie prezent la firul ierbii, în cele mai sărace comunități, unde una din cele mai întâlnite probleme identificate a fost lipsa cărților și a resurselor educaționale de calitate din grădinițele rurale. Au urmat așadar o serie de proiecte care au adus cărțile și literația mai aproape de copii, părinți și profesori: caravane de citit (Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de Carte 2017, Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018), Ateliere de Vară sau centre de lectură și științe Povești sub Lupă, toate susținute de formări pentru profesorii – voluntari participanți la proiecte.

În septembrie 2018, OvidiuRo a lansat Fiecare copil merită o poveste – un program pilot de stimulare a lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, ce aduce o serie de intervenții deja testate și care s-au dovedit a fi necesare și de impact, astfel încât copiii din medii rurale și urbane defavorizate să aibă șansa unui start corect la școală: (1) 500 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare (2) formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și (3) distribuirea a 100.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul Prima mea Carte. Programul va ajunge, până la finalul lui 2019, în fiecare dintre județele țării.

[1] STEM este un curriculum bazat pe ideea de educare a copiilor cu ajutorul a patru discipline diferite: știință, tehnologie, inginerie și matematică – într-o abordare interdisciplinară și aplicată.

Facebook Comments

1 Trackback / Pingback

  1. 40 de profesori! Voluntari din Dâmbovița, activități integrate cu preșcolarii – Generatia9

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.