October 16, 2019
News Ticker

Lupte Libere – CS Târgovişte! Echipa lui Cornel Cornea, argint şi Vicecampioana României, la Tg. Mureş

Prestație remarcabilă pentru echipa masculină de lupte – cadeți a Clubului Sportiv Târgoviște. La ediția din acest an a Campionatului Național pe echipe, găzduită de orașul Târgu Mureș, echipa CS Târgovişte a devenit vicecampioană a României.

În lupta pentru aur, băieții noștri, antrenați de Cornel Cornea, au cedat în fața Clubului Sportiv Mureșul, cu 2-8. Pentru concursul de la Târgu Mureș, echipa Clubului Sportiv Târgoviște a cuprins următorii luptători: Ciprian Udilă (92 kg), Andrei Burcea (60 kg), Adrian Ștefan (65 kg), Alin Coteț (55 kg), Ionuț Drăgănescu (71 kg), Andrei Vlad (48 kg), Florin Maghiran (65 kg), Ionuț Ionescu (80 kg) și Raul Ciucioiu (110).

Pentru Campionatul Național pe echipe, luptătorii clubului nostru s-au pregătit exemplar aproape două luni la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. “Concursul s-a dovedit extrem de greu. La Târgu Mureș au ajuns cele mai bune echipe de cadeți din țară. Echipa noastră s-a comportat foarte bine pe durata turneului, iar la final am reușit să obținem medalia de argint. Băieții au luptat foarte bine, iar urcarea pe a doua treaptă a podiumului ne-a bucurat foarte mult. Pregătirea făcută pe plaja Complexului Turistic de Natație, timp de aproape două luni, a contat foarte mult pentru noi”, ne-a declarat Cornel Cornea, antrenorul secției de lupte a Clubului Sportiv Târgoviște.

sursa: cstargoviste.ro

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.