Boala și suferința, necazul și durerea sunt provocări care apar în viața omului și care-i încearcă tăria credinței și certitudinea speranței, dar, care, în mod sigur, nu pot fi depășite decât numai prin solidaritate și comuniune.
Evanghelia acestei duminici mărturisește despre măreția, generozitatea, milostivirea și iubirea lui Dumnezeu care întotdeauna este mai mare decât neputințele, nevoile și suferințele noastre.
Slăbănogul vindecat de Mântuitorul Hristos este un exemplu de credință, a lui și a celor ce l-au adus înaintea Domnului, de solidaritate și de prietenie, căci prietenii săi l-au înfățișat Domnului, precum și o mărturie a iubirii pline de milostivire și de bunăvoință a lui Dumnezeu, care vindecă toate neputințele noastre.
Neputința, disperarea, furia și durerea ce a cuprins societatea noastră în aceste zile ne arată că avem cu toții datoria de a a nu lăsa pe cei bolnavi să facă prăpăd, ci trebuie să avem un spirit veghetor, pentru a nu permite răului să se propage, apoi trebuie să apreciem nevoia de competență și profesionalism, căci astfel se pot evita tragedii incomensurabile.
Să nu uităm și de nevoia imensă de iubire, comuniune și solidaritate care să ne ajute la vindecarea rănilor personale și sociale, aducând balsamul milostiv al iubirii dumnezeiești tămăduitoare.
A fi credincios presupune a fi solidar, atent la nevoile și suferința aproapelui, a-l ajuta să se vindece, dar înseamnă și a fi competent și responsabil în viața cotidiană și întotdeauna aproape de cel ce suferă și se află în nevoie!
Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei
Leave a Reply