August 19, 2019
News Ticker

DSP Dâmbovița! 28 Iulie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

Direcţia de Sănătate Publică Dambovita,celebrează „Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei”, în data de 28 iulie 2019.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei (ZMH) este un eveniment anual, cu atenția mondială îndreptată asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatită virală. Este o oportunitate globală de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament.

Obiectivele campaniei sunt:

  • Mobilizarea populației și a decidenților politici în vederea aderării la mișcarea globală NOhep, pentru a susține eliminarea hepatitelor virale;
  • Creșterea nivelului de conştientizare a populaţiei generale în privința diferitelor tipuri de hepatite virale, inclusiv căile de transmitere;
  • Educarea oamenilor, în vederea însușirii de cunoștințe privind prevenirea, vaccinarea, depistarea precoce, tratamentul, monitorizarea etc.

În anul 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B și C până în 2030, dar numai câteva țări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective.

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 290 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să știe. Fără o îmbunătățire masivă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor crește și vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

SLOGANUL CAMPANIEI ZMH 2019: „să eliminăm hepatita!”

Deoarece scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a preveni boala și a găsi persoanele nediagnosticate și fără conectarea acestora la îngrijire si tratament, campania de sensibilizare care continuă și în anul 2019, își propune să educe, să influențeze politicile naționale de testare și să încurajeze oamenii să se testeze și/sau să devină susținători în încercarea de a găsi cazurile nediagnosticate.

În România, Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale urmărește crearea unui cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns cuprinzător și sistematic al sectorului de sănătate la hepatitele virale, luând în considerare contextul, nevoile și prioritățile naționale.

 

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.