April 27, 2025
News Ticker

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, vizită în teren pe șantierul Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul

Am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează modernizarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”! Proiectul, cu o valoare totală de 18.496.227,26 lei (inclusiv TVA), echivalează cu transformarea din temelii a unității de învățământ amintite, care va fi reabilitată în întregime, se vor construi nu mai puțin de 6 corpuri noi de clădire, realizându-se creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36, se va construi o sală de festivități, se va extinde sala de sport, se vor construi grupuri sanitare și vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică. Lucrările sunt finanțate prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, iar durata maximă de execuție este de 12 luni. Investiția este în grafic, iar anul viitor copiii din zonă vor beneficia de una dintre cele mai moderne și mai bine dotate școli din România.

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL