Codul Administrativ al României este un pachet de 21 de legi, flexibil şi corect, elaborat în urma consultării cu asociaţiile municipiilor, oraşelor, comunelor şi consiliilor judeţene din România, un act normativ care dă startul unei autonomii locale reale.
Preşedinţii de consilii judeţene, primarii, consilierii locali şi judeţeni pot acum să îşi exercite mai bine rolul în instituţiile în care îşi desfăşoră activitatea.
Codul Administrativ dă posibilitatea administraţiilor publice să lucreze curat, fără erori, fără ambiguităţi. Acest Cod nu face altceva decât să elimine birocraţia care a ţinut pe loc implementarea unor programe şi proiecte și care dă bătaie de cap românilor de mult prea multă vreme.
Ca deputat, membru în Comisia parlamentară pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, mă bucur că în cele din urmă s-a reușit adoptarea acestui pachet de legi absolut vital pentru buna funcţionare a administraţiilor publice locale şi judeţene din România. Este o dovadă că PSD doreşte să armonizeze legislaţia românească cu cea europeană, că vrem o administraţie modernă şi eficientă. Prin Codul Administrativ unele competenţe teritoriale, materiale şi funcţionale ce ţin de serviciile publice de interes local sunt transferate de la administraţia centrală către cea locală. Spre exemplu, Serviciul Înmatriculări şi Permise auto trece în subordinea Consiliilor Judeţene. Secretarul general al Guvernului va fi votat de către Parlament, odată cu Guvernul. Este reînfiinţată funcţia de secretar general al Prefecturii, iar administratorul public al localităţilor vine şi pleacă odată cu primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean, fiind numit şi revocat prin decizia acestora. Funcţia de arhitect şef nu mai este una de conducere, iar secretarul unităţilor administrativ-teritoriale va fi în aparatul de specialitate al primarului, respectiv al președintelui Consiliului Judetean.
Sper ca în cele din urmă și cei care au poziții critice față de Codul Administrativ să înțeleagă importanța acestui act normativ, care vine să facă ordine și dreptate într-un domeniu extrem de important, administrația publică locală, care până acum a fost „guvernată” de mult prea multe legi ambigue ce au lăsat loc de interpretări și care au dus la producerea multor erori administrative.
Corneliu Ștefan – deputat PSD de Dâmbovița
Leave a Reply