April 19, 2024
News Ticker

Respect! Claudia Pilică, târgovișteanca din Naționala de Polo a României

După patru ani de înot, Claudia Pilică a făcut trecerea către polo, iar la vârsta majoratului are în palmares patru titluri naționale cu Steaua București, dintre care trei la senioare, și două Cupe ale României. În plus, a bifat numeroase prezențe sub tricolor, inclusiv la Campionate Europene. Claudia s-a născut la Târgoviște, dar s-a stabilit de ani buni în București. Cum în orașul natal s-a desfășurat weekend-ul trecut Cupa Masters a României la polo, aceasta nu putea rata ocazia de a urmări evenimentul găzduit la Complexul Turistic de Natație.

„Îmi place foarte mult bazinul de la Târgoviște”

Claudia, ce impresii ți-a lăsat Cupa Masters a României la polo?

– Sunt fericită că a ajuns până aici acest sport. Când am început eu polo, eram foarte puține echipe și erau foarte puține bazine. A fost o surpriză plăcută să văd că la Târgoviște, în orașul meu natal, s-a construit un bazin. M-aș bucura să se inițieze aici și o echipă de polo. Îmi place foarte mult acest bazin, îmi place baza sportivă, care cuprinde tot ce ai nevoie. Târgoviște este orașul meu natal, orașul de suflet, un oraș foarte frumos. Mă bucur mereu când mă întorc aici.

Ce te-a atras către acest sport?

– Am început cu înotul, până când am descoperit polo, care mi s-a părut mult mai interesant, mai dinamic. Este un sentiment unic să faci parte dintr-o echipă, care după un timp îți devine ca o familie. E altă senzație într-un sport de echipă. Polo reprezintă un sport complex, care necesită implicare fizică și psihică. Te ajută să te dezvolți în foarte multe direcții.

„Polo, o alegere reușită din toate punctele de vedere”

Cum este să joci la echipa națională de senioare a României, de la o vârstă fragedă?

– Este o mare realizare pentru mine. Sunt bucuroasă că am șansa să joc împotriva altor naționale, de la o vârstă atât de mică, și să vizitez multe țări. A fost onorant să reprezint România la Campionate Europene de senioare, dar și de junioare. Încă suntem la început, nu putem spune că avem performanțe, însă încercăm să ajungem la un nivel mult mai înalt.

Care e visul tău ca sportiv?

– Îmi doresc să evoluez și afară, să câștig titluri în campionate puternice. Evident, îmi doresc să ajungem cât mai sus și cu echipa națională.

Asta înseamnă că ai ajuns să câștigi bani din sport, în cazul de față polo, de la o vârstă fragedă.

– Da, așa este. Nu cred că aș fi putut face altceva din care să câștig bani la vârsta asta. Polo a reprezentat o alegere reușită din toate punctele de vedere.

 

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1