August 23, 2019
News Ticker

Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei: “Alegerile vieții sau traind cu intensitate viața care ne trăiește!”

Alegerile vieții sau trăind cu intensitate viața care ne trăiește!
Alegem și suntem aleși. Mergem pe o cale și o tinem pentru toată viața, sau o părăsim.
Aprofundăm o parte a vieții și credem că am găsit profunzimea. Insistăm și realizăm că mereu trebuie să căutăm și mai în adânc. Viața noastră este construită dintr-o sumă de alegeri.
La fiecare pas avem de optat, la stânga sau la dreapta, uneori înainte sau înapoi. Înaităm, vedem, auzim, suntem sfătuiți, întrebăm și sfătuim, dar alegem.
Nu există clipă în care discernământul nostru să nu fie solicitat a da un răspuns. Viața are un uimitor dinamism. Este asemenea unui fluviu care curge fără oprire și tăvăluiește totul în cale, creează propria ei cale. Merge, înaintează și niciodată nu se oprește.
Ieri părea mai bun, dar mâine poate fi și mai frumos! Alegem, căci suntem ființe raționale ce avem discernământul ca far și călăuză, dar  și responsabilitate!
Alegem, discernem, cumpănim și mereu suntem în căutare, mereu pe cale, neobosiți pelerini pe drumurile vieții, fără a ne opri decât numai pentru a admira calea ce am parcurs.
Suntem provocați la a face binele și la a iubi, de a împlini sau a rata o oportunitate, de a ne îmbogăți cu iubire sau a ne plânge în frica și disperarea de a nu fi făcut alegerea care trebuie, la timpul potrivit.
Să facem binele sau să-l ocolim? Să mergem  înspre ceea ce trebuie sau spre ceea ce numai pare? Să facem binele pe care-l putem sau să ne facem că suntem mai buni decât momentul care ne încearcă?
Timp, alegere, oportunitate, bine și iubire.
Toate dau culoare, profunzime și intensitate vieții noastre.
Numai să știm a alege la momentul potrivit, a nu rata sau eșua în iubire și a face binele pe care trebuie și putem!
În rest, dinamismul vieții ne împinge mereu la a merge, mai departe, tot mai departe, pentru a iubi și a face bine, atât cât putem, atât cât e nevoie, căci suntem ceea ce iubim și devenim ceea ce biruim!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Ionuț Ghibanu – Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.