August 23, 2019
News Ticker

CS Târgoviște! In Memoriam, SANDU MARIN, o legendă a atletismului dâmbovițean

Sandu Marin, fost director (1994 -2005) și antrenor (1990 – 2006) al Clubului Sportiv Târgoviște, a trecut în lumea celor drepți, lăsând în urmă lumea atletismului mai săracă! Născut pe 26 iunie 1945, Sandu Marin a fost una dintre figurile emblematice ale atletismului românesc și dâmbovițean, pe care l-a slujit neîncetat de-a lungul timpului. Rezultatele sale ca antrenor, iar mai apoi ca director, au fost unele remarcabile.

Cât a fost antrenor la CS Târgoviște, atleții pregătiți de el au obținut un total de 450 de medalii, în cadrul concursurilor naționale și internaționale. De asemenea, ca fost antrenor al loturilor naționale de seniori și juniori ale României, Sandu Marin a oferit 20 de sportivi care au reprezentat țara noastră la competițiile internaționale.

În 2013, clubul târgoviștean l-a recompensat cu o diplomă de excelență pentru toata activitatea depusă la CS Târgoviște. Conducerea și angajatii Clubului Sportiv Târgoviște își exprimă regretul și transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate în aceste momente. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.