July 19, 2019
News Ticker

Fostul primar PNL din Pucioasa, Dănuţ Bădău, prezentat oficial! “Eu nu am falimentat Primăria Pucioasa!”

Dănuț Badău, fostul primar PNL al Orașului Pucioasa, a revenit în politica dâmbovițeană, fiind prezentat oficial la ALDE, în calitate de președinte interimar al Organizației locale. Dănuț Badău va avea sarcina să reorganizeze filiala locală, ce numără 60 de membri acum, capabilă să obțină un rezultat bun la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Revin în politica locală! M-am hotărât să intru în rândul membrilor ALDE întrucât mă regăsesc doctrinar aici. Sigur va fi nevoie de o reorganizare a filialei Pucioasa și îmi doresc să avem succes la nivelul localității și nu numai. ALDE, de fapt, reprezintă liberalismul în România, iar când am intrat în politică am fost solicitat de mai multe partide, însă eu am ales ALDE. Voi candida la alegerile locale pentru funcția de primar al Orașului Pucioasa, pentru că am experiența necesară pentru a ocupa această funcție. Eu nu am falimentat Primăria Pucioasa! Am lăsat o serie întreagă de proiecte cu fonduri europene și consider că modul de utilizare a veniturilor, în Pucioasa, nu se face în mod corespunzător!“, a declarat Dănuț Badău – Președinte interimar ALDE Pucioasa.

Prin puterea de muncă a domnului Dănuț Badău, demonstrată, de altfel, este un plus pentru Organizație. Nu poți fii liberal, atâta timp cât ești afiliat la PPE. La Pucioasa vom obține un rezultat de cel puțin 20% la alegerile europarlamentare“, a precizat Ionel Petre – Președinte ALDE Dâmbovița.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.