April 20, 2019
News Ticker

Poliția Dâmbovița! Împreună pentru o comunitate mai sigură! Campanie națională de prevenire a criminalității


Poliția Română a demarat Campania națională de prevenire a criminalității în mediul rural – „Împreună pentru o comunitate mai sigură !”, în parteneriat cu OMV Petrom S.A, având ca scop reducerea riscului de victimizare a categoriilor de persoane vulnerabile, pentru segmentele infracționale care se manifestă cu precădere în zonele rurale.

Actiunea se concentrează pe grupurile vulnerabile (elevi, cadre didactice, persoane în vârstă) și are ca scop prezentarea modalităților de autoprotecție pentru diferite tipuri de infracțiuni:furturi de locuințe, tâlhării, siguranța în mediul online, acte de violență și siguranța rutieră.

Campania se desfășoară în perioada aprilie-iunie 2019, având drept grupuri țintă minorii cu vârste cuprinse între 9-14 ani, dar și adulții și persoanele vârstnice.

Pentru copii, campania își propune susținerea unor sesiuni de informare în cadrul unităților de învățământ din mediul rural, cu scopul pregătirii antiinfracționale și antivictimale specifice vârstei (9-14 ani).

În ceea ce privește adulții și persoanele vârstnice, se dorește prezentarea modalităților de autoprotecție pentru diferite categorii de infracțiuni : furturi din locuințe, înșelăciuni prin diverse metode (atribuire de nume sau calități oficiale/mincinoase), acte de violență, inclusiv prin realizarea unor activități ”door to door” pentru informarea persoanelor care locuiesc singure sau în zone izolate.

Polițiștii dâmbovițeni desfășoară activități informativ-preventive în mediul rural și  transmit mesaje și sfaturi utile în cadrul unor sesiuni de informare sau cu ocazia activităților de distribuire material către cetățeni (afișe, broșuri, pliante).

De exemplu, ieri, 15 aprilie, structura de prevenire a criminalității și polițiștii de la Poliția Orașului Fieni au organizat o întâlnire interactivă cu elevii de la Școala Gimnazială Moroeni.

La activitate au participat și studenții Universității Valahia, voluntari în cadrul Proiectului “Atenție! E viața ta!”.

Școlarii au participat la lecții deschise și discuții interactive cu polițiștii, subiectele abordate fiind din domeniul siguranței rutiere și în mediul online și pentru prevenirea victimizării minorilor.

Prin prezentarea unor cazuri, polițiștii i-au învățat pe copii cum să reacționeze în anumite situații, subliniind importanța adoptării unui comportament responsabil

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.