FC Pucioasa are parte de o nouă întâlnire cu teleormănenii, după meciul de sâmbătă cu Sporting Roșiori (1-1). Astăzi după-amiază, de la ora 17.00, pe teren propriu, echipa își va măsura forțele cu Turris Turnu Măgurele, liderul seriei C3, într-o etapă “intermediară”. Chiar dacă meciul se anunță unul foarte greu, bombonarii și-au propus să răstoarne calculele hârtiei pentru a produce surpriza rundei.
Evoluțiile bune din ultimele jocuri îi duc pe “bombonari” să fie optimiști înaintea partidei cu Turnu Măgurele. “Așteptăm cu încredere acest meci. Venim după două rezultate bune, o victorie acasă și o remiză în deplasare, fapt ce ne fac să fim optimiști înaintea partidei de mâine. Va fi un meci de care pe care. Noi cu echipele bune mereu ne-am mobilizat exemplar și am obținut puncte importante. Așa cum se știe, Turnu Măgurele este o echipă bună, care în mare parte și-a asigurat promovarea în Liga a 2-a. Va fi un meci de văzut, atâta timp cât vom întâlni liderul seriei. Așteptăm în tribune câți mai mulți spectatori. Avem nevoie de încurajările și sprijinul lor pentru a putea obține un rezultat pozitiv. Ne dorim ca mâine după-amiază să răsturnăm carul mare”, a declarat Cristi Bălașa, directorul sportiv al ASFC Pucioasa.
În meciul tur, Pucioasa s-a înclinat cu 0-1, la capătul unui penalty controversat obținut de Turnu Măgurele în primul act al întâlnirii. Înaintea jocului de mâine după-amiază, “bombonarii” se află pe locul 8 în clasament, cu 29 de puncte, iar Turris ocupă fotoliul de lider, cu 50 de puncte acumulate. Pentru disputa cu teleormănenii, antrenorul Cosmin Lunescu nu poate conta pe serviciile lui Vlăduț Parghel și Alexandru Codroiu, ambii fiind accidentați.
Foto: Mădălin Anca


Leave a Reply