Extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale a orașului nostru continuă.
Astfel, au început și lucrările de construire a noii grădinițe din cartierul Sagricom. Investiția, realizată în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, presupune construcția unui imobil P+E, care va găzdui 3 grupe de copii, imobil cu o suprafață desfășurată de 720 mp., valoarea totală a proiectului fiind de 2.591.000, 35 lei.
Sursa de finanțare o reprezintă Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Naționale” și reprezintă cea de-a șaptea investiție din zona educațională care debutează în acest an, cu precizarea că se mai lucrează la următoarele proiecte:
– Realizare Bază sportivă la Colegiul Naţional “Constantin Carabella” din Municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;
– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 8 Târgoviște;
– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 14 Târgoviște;
– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 13 Târgoviște;
– Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa 16 Târgoviște;
– Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea şi echiparea Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.13 din Târgovişte, jud. Dâmboviţa;
– Eficientizare energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor publice din Municipiul Târgovişte – Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 15, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;
Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgovişte



Leave a Reply