November 10, 2026
News Ticker

Deputatul PRO România Dâmbovița, Oana Vlăducă, întrebare adresată Ministrului Agriculturii, Petre Daea

Domnule ministru,

În cursul anului 2016, mai mulți producători din bazinul pomicol Valea Dâmboviței au fost păgubiți în urma furtunilor și căderilor de grindină care au avut loc în perioada 30 mai – 6 iunie pe raza comunei Voinești. Este vorba de 164 de persoane cu o suprafață totală afectată de 337,89 ha.

Respectând modalitatea de acțiune în astfel de situații în care se înregistrează pierderi ca urmare a producerii unor fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale (grindină, în acest caz), s-au îndeplinit pașii procedurali prevăzuți de lege: sesizarea pagubelor și solicitarea de constatare la Primăria Voinești, centralizarea tuturor persoanelor care au depus cerere pentru constatarea pagubelor, înaintarea lor către factorii ulterior responsabili (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului, Direcția Județeană pentru Agricultură) prin adresele din data de 27.06.2016.

Din păcate, demersul a rămas fără nicio finalitate.

Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să dispuneți o verificare a situației și să precizați posibilitățile de acțiune pentru pomicultorii afectați.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,                                                                                                                                                 

DEPUTAT PRO ROMANIA OANA SILVIA VLĂDUCĂ

 

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

G-JNEY2X1LCL