Oh, ce veste minunată! Încep lucrările la MALL! Restricţii de circulaţie pe IC Brătianu

Mall Targoviste

E oficial! Vineri, 1 februarie, debutează lucrările la Complexul Comercial – MALL, cu lucrări de alimentare la rețeaua de energie electrică, la finalul cărora va dispărea și calea ferată din zona Cartierului CFR către Dealu Mare, urmând să fie instituite (și) restricții de circulație pentru finalul săptămânii în zona IC Brătianu.

În pofida tuturor comentariilor, în pofida tuturor luărilor de poziție mai puțin optimiste cu privire la realizarea acestui obiectiv de investiții, la acest moment sunt în măsură să comunic faptul că vineri vom avea debutul lucrărilor la ceea ce înseamnă Complexul Comercial – MALL. Este vorba despre zona de alimentare cu energie electrică. Mai exact, după ce se vor realiza gropile de poziție, sâmbătă dimineață, așa cum am convenit cu constructorul, în zona căii ferate de pe IC Brătianu, vor începe efectiv lucrările de racordare la rețeaua electrică. Este vorba de lucrări care vizează montarea unui cablu de alimentare de mare putere, pe o distanță de 1,6 km. Astfel, sunt create premisele ca, până la sfârșitul anului, Complexul Comercial MALL să fie gata! Cred că marcăm începutul unei etape foarte importante de dezvoltare urbanistică a Municipiului Târgoviște, cea mai importantă de după Revoluție, etapa pe care o vom parcurge în următorii 2-3 ani“, a declarat Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Facebook Comments Box

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

UA-109162589-1